Rovinieta poate fi plătită, începând de mâine, și prin SMS

De: Marian Andrei / 04.12.2012, 15:40
Rovinieta poate fi plătită, începând de mâine, și prin SMS
Șoferii pot plăti rovinieta prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) începând de miercuri, doar în rețeaua Orange, numărul de telefon alocat fiind 7500, cu un tarif de 5 eurocenți/mesaj.

Plata poate fi efectuată în acest mod numai de către utilizatorii români și numai pentru perioada minimă de utilizare, se arată într-un comunicat al Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Pentru a putea efectua plata, solicitantul (client cu abonament Orange sau client Orange PrePay) va transmite, prin SMS, la numărul 7500, numărul de înmatriculare al vehiculului, urmat de categoria rovinietei corespunzătoare tipului vehiculului și va primi un SMS prin care va fi informat că rovinieta va fi emisă pentru datele furnizate și cu privire la costul taxei și cel total al tranzacției.

Clientul va confirma emiterea rovinietei prin transmiterea, la același număr, a unui nou SMS cu textul „DA”.

Ulterior, utilizatorul va primi un SMS de confirmare a emiterii rovinietei, moment în care va fi tarifat cu suma corespunzătoare rovinietei alese (2,74 euro pentru autoturisme, durata de valabilitate fiind de șapte zile).

în comunicatul CNADNR se mai arată că utilizatorii pot afla categoria rovinietei ce trebuie achiziționată transmițând la numărul 7500 în rețeaua Orange, prin SMS, textul INFO (tarif 5 eurocenþi/SMS trimis).