Roxana Ciuhulescu – Paste cu dragoste

Apropo.ro / 23.08.2010, 00:00
Roxana Ciuhulescu - Paste cu dragoste
Roxana Ciuhulescu nu este o specialistă într-ale gastronomiei şi crede că cei mai buni bucătari sunt bărbaţii. “Gătitul este pentru unele femei o stare naturală sau o corvoadă, după caz, iar pentru altele este o necesitate. Oricum, cei mai buni bucătari rămân bărbaţii”, spu­ne prezentatoarea emisiunii "ProMotor", de la PRO TV.

Ultima oară a gătit atunci când a participat la emi­siunea
„Serviţi, vă rog”. „Am pregătit paste la cup­tor de două feluri: cu
brânză şi cu roşii”. Şi tot cu paste vrea să ne cucerească şi pe
noi.
Spaghete cu fructe de mare
Ingrediente şi mod de preparare: Se fierb pastele în
funcţie de tipul acestora, între 5-8 minute, cu puţină sare şi un
pic de ulei de măsline, iar fructele de mare se călesc la tigaie
vreo 2-3 minute. Separat, se fierbe un sos de roşii cu busuioc,
oregano şi usturoi; după gust se pune şi putin pătrunjel, iar
pentru detaliu se mai adaugă şi câteva măsline feliate. Se servesc
de regulă în farfurie adâncă cu motive mediteraneene. Poftă
bună!