Roxana Iliescu ar vrea să fie moldoveancă, pentru sâni mari

De: Mioara Tronaru / 25.05.2012, 08:00
Roxana Iliescu ar vrea să fie moldoveancă, pentru sâni mari
Roxana Iliescu va participa în această seară la emisiunea ”O dată-n viaţă”, la TVR 1, prilej cu care a făcut unele declaraţii inedite.

Iată ce spune Roxana Iliescu despre participarea ei la „O dată-n viaţă: „Este o experienţă extraordinară,o combinaţie perfectă între distracţie, reîntoarcerea la valorile româneşti şi posibilitatea de a ajuta persoane aflate în situaţii disperate. Am admirat mereu ambiţia moldovencelor şi determinarea lor. Mi-aş dori să fiu aşa aprigă şi…mi-aş mai dori să mă nasc moldoveancă pentru un motiv…decolteul lor generos… Mi-e puţin teamă de proba cântecului popular. Melodiile moldoveneşti sunt iuţi şi au modulaţii care-mi dau fiori…în cel mai rău caz o sa recit cu patos… Îmi place portul tradiţional. Serbarea zilei mele de 35 de ani a avut ca dress code portul popular românesc”.

Răspunzând unui exerciţiu de imaginaţie, dacă Roxana Iliescu ar fi, în locul Iulianei Tudor, la cârma emisiunii „O dată-n viaţă”… „Aş încerca pe vară ediţii filmate prin ţară. Mi-ar plăcea să dansez cu juni la horă, aşa cum încă o mai fac ei duminica, să vedem cine împleteşte mai repede cosiţe, să simt că tradiţia românească încă mai există, nu doar executată de profesionişti sau în scop comercial”.