Rușii curăță internetul de obscenități

De: Marian Andrei / 07.05.2014, 15:15
Rușii curăță internetul de obscenități
Programul de calculatorSwearbot, conceput special de specialiștii ruși pentru a căuta pe internet cuvintele obscene, va fi funcțional de la toamnă.

Programul a fost conceput pentru o mai bună aplicare a legii promulgate anul trecut împotriva obscenității online. Legea prevede sancțiuni de la amendă până la confiscarea echipamentelor pentru cei care o încalcă.

Până la punerea în funcțiune a Swearbot, angajații Roskomnadzor, organismul care verifică respectarea legii, monitorizează manual aproximativ 5.000 de site-uri.

Academia rusă de Științe arată că legea se aplică în cazul „referințelor obscene la organele reproduvtive masculine sau feminine, copulare, moravuri ușoare și toate cuvintele care derivă din acestea”.

Totuși, vocabularul rus fiind foarte bogat în astfel de cuvinte și expresii, nu toată lumea este mulțumită de această lege. „Dacă înterzic cuvintele obscene, tot progresul tehnic va fi stopat. Depozitele vor fi închise iar armața își va pierde capacitatea de luptă. Va fi sfârșitul pentru patria noastră”, arată un comentator al anunțului apărut în Izvestia.

O altă lege care interzice folosirea limbajului obscen în media a provocat discuții aprinse, criticii afirmând că este vorba despre o „cenzură politică”