Ruxandra Ion – Fenomenul ”Telenovela românească”

Apropo.ro / 02.02.2009, 02:01
Ruxandra Ion - Fenomenul ”Telenovela românească”
În urmă cu cinci ani, Acasă TV dădea tonul unei noi etape în televiziunea mioritică cu prima telenovelă românească ”Numai iubirea”. De atunci, recordurile de audienţă au tot fost restabilite cu noi producţii proprii, iar, în prezent, ”Regina” este liderul absolut al telenovelelor din România. În spatele acestor realizări se află Ruxandra Ion, Managing Director Promance International, omul care a declanşat fenomenul ”Telenovela românească”.

– Prima amintire legată de Acasă TV…
Nu este neapărat prima amintire legată de Acasă TV, dar este o amintire foarte frumoasă. Îmi aduc aminte prima petrecere aniversară organizată la împlinirea unui an de Acasă TV, cînd în jurul tortului erau sub 20 de oameni, îndrăgostiţi de ceea ce făceau, pasionaţi, entuziaşti, ataşaţi de brandul pe care încercau să îl creeze. Şi uite cum am evoluat, am ajuns acum la 11 ani, avem o mulţime de proiecte în care sînt implicaţi membri marcanţi ai teatrului şi cinematografiei ro­mâneşti: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Gheorghe Visu, Carmen Tănase, Constantin Cotimanis, Dan Condurache, Florina Cercel şi încă mulţi alţii.

– Cît de mult a evoluat postul Acasă TV în cei 11 ani de existenţă?
Cifrele demonstrează cel mai bine evoluţia pe care a avut-o Acasă TV. Cu siguranţă, în primul an, nimeni nu s-ar fi gîndit că, după 11 ani, ajungem să fim lideri de piaţă cu telenovela românească 4 zile din 7.

– Cum aţi ajuns să produceţi prima telenovelă românească ”Numai iubirea”?
Cu inconştienţă. În mai, ne-am hotărît şi nu aveam nimic, doar o idee, iar în octombrie 1998 era deja pe post “Numai iubirea”. Şi, după cîteva luni, zecile de mii de oameni care se strîngeau în caravane doar pentru a lua autografe, pentru a-şi vedea actorii preferaţi, sprijinul şi laudele din partea telespectatorilor au venit să ne demonstreze că acela era doar începutul. Astfel, provocarea a continuat. Cu noroc. Pentru că am găsit o echipă din care unii fac parte şi acum, printre ei se numără Iura Luncaşu şi Eugen Patriche, un scenarist care a reuşit să scrie nu numai repede, ci şi extrem de bine. Cu sprijin – a fost un om care a crezut în mine şi în proiectul “Telenovela românească” – Adrian Sârbu.

Recordurile unui fenomen

– Aţi anticipat succesul acestui gen? Sau v-a depăşit aşteptările?
A depăşit evident aşteptările. La prima întîlnire de la mall, ne făceam probleme dacă o să vină cîţiva oameni să ceară autografe şi ne-am trezit cu valuri de oameni, atît de mulţi încît se cutremura scena; atît actorii cît şi publicul au fost puşi în pericol la un moment dat încît a trebuit să sistăm evenimentul ca să nu fie nimeni rănit. Ac­torii au fost escortaţi afară, erau ambulanţe acolo şi îi îngrijeau pe cei cărora li se făcuse rău de la aglomeraţie. Cred că această imagine este mai mult decît conclu­dentă. Nu ştiam dacă să plîngem de bucurie sau să ni se facă frică. Şi succesul pe care l-a avut “Numai iubirea” s-a continuat cu “Lacrimi de iubire” şi, în fiecare an, a fost din ce în ce mai bine.

– Care e reţeta unei telenovele de succes marca Promance?
Reţeta este: dăruire totală, muncă, foarte multă muncă, ima­­ginaţie, minte liberă, risc, curaj, echipă, familie, ta­lent la toate nivelurile echipei, de la monştrii sacri la tineri actori, la regizori, operatori, la absolut toţi oamenii din spatele camerelor.

– Vă este teamă de concurenţă?
Sebastian Voinea, care a lucrat la “Inimă de ţigan", lu­crează acum la telenovela “Fetele marinarului". Se­bastian a lucrat la “Inimă de ţigan” în funcţia de re­gi­zor secund, a lucrat o săptămînă şi la “Îngeraşii”, unde nu a con­firmat şi cu toată părerea de rău a trebuit să ne despăr­ţim. În orice echipă se mai întîmplă şi astfel de lucruri.

– S-a scris în presă că bugetul alocat telenovelei “Fetele marinarului" depăşeşte investiţia făcută în “Regina". Este adevărat?
Cifrele apărute în presă reprezintă mult sub 50% din valoarea investiţiei noastre. Am mai declarat că “Regina” este cel mai scump produs de televiziune realizat vreodată în România şi, pînă acum, s-a dovedit că investiţia noastră a fost una profitabilă.

Totul… Acasă!

– De ce credeţi că tot mai mulţi bărbaţi se uită la telenovele?
Prejudecata că telenovela este un produs facil pentru gospodine a fost dărîmată de foarte mult timp, pentru că telenovela românească înseamnă un produs de prime time de cea mai bună calitate, un produs de televiziune care pînă în acest moment s-a dovedit cel mai stabil de pe piaţa media din România. Pentru că ce-i bun şi frumos şi lui Dumnezeu îi place.

– Care a fost, pînă acum, cea mai mare satis­facţie pe care aţi trăit-o la Acasă TV?
Trăim această satisfacţie la cote maxime în fiecare dimineaţă cînd vin audienţele, în mod special audienţele produselor româneşti. Satisfacţia creşte de la an la an, de la “Numai iubirea” la “Lacrimi de iubire”, la “Inimă de ţigan”, ajungînd aşa pînă la “Regina”. De fapt, cea mai mare satisfacţie pe care am trăit-o o reprezintă faptul că Acasă TV înseamnă telenovela românească.