S-a descoperit de ce plâng sugarii noaptea! Nu de foame!

De: Dragos Tanase / 23.04.2014, 11:00
S-a descoperit de ce plâng sugarii noaptea! Nu de foame!
Un studiu interesant, realizat de cercetătorili de la Harvard, a deslușit un mister vechi de cand lumea! De ce plâng sugarii noaptea și care este, de fapt, planul lor machiavelic?

David Haig, profesor la Harvard și coordonatrul acestui studiu, îi dă de gol pe sugari și spune că ei pot rezista și o noapte întreagă fără lapte matern.

Și totuși, bebelușii continuă să se trezească noaptea și să plângă, cerând să fie alăptați, chiar și după ce trec de vârsta la care nu mai trebuie să fie hrăniți atât de frecvent.

„Scopul lor este să prelungească amenoreea de lactație la mame (lipsa menstruației)”, spune profesorul Haig. În acest fel, sugarul amână data la care ar putea avea un frate, fapt care îi sporește șansele de supraviețuire.

Alăptarea frecventă, în special în timpul nopții este asociată cu prelungirea perioadei de infertilitate la mame.

Așadar, la mijloc nu este invide sau gelozie, ci lupta pentru o șansă la viață. La propria viață!

„Intervalele prea scurte între două nașteri sunt asociate cu o mortalitate crescută în rândul sugarilor, în special în medii cu resurse sărace și predispuse la transmiterea de boli infecțioase. „Selecția naturală a făcut ca bebelușii ai căror mame au o perioadă de infertilitate mai mare după naștere să aibă mai multe șanse de supraviețuire”, mai spune studiul.