Să respirăm bucurie!

Cu toții însă avem niște amintiri în care ne regăsim de fiecare dată, unele în care regăsim mirosul copilăriei.

Cu siguranță fiecare din noi are în minte și în suflet mirosul de vată pe băț. Din zilele în care bâlciul venea în satul bunicilor de la țară. Și mirosul de țărână umedă, după ploile de vară scurte și intense, pe care le urmăream de la geam așteptând să se ițească soarele, să putem alerga iar cu tălpile goale după fluturi și visuri.

Și mai avem în minte mirosul de casă, de gogoși fierbinți, care îți ardeau limba, dar pe care nu le puteai mânca decât așa, aburinde. Sau mirosul de iarnă, de fulgi de nea trosnind sub tălpi, mirosul de Moș Crăciun, cu mere coapte și scorțișoară, cu aburul de cozonac rupt cu mâna de o bunică grijulie, bunica fiecăruia dintre noi.

Dintre toate aceste mirosuri nu lipsește nici acela de carte, de filă de hârtie din care vocea părinților citea povești care te purtau spre lumi fantastice, alături de o cană de lapte cu cacao. Nu lipsește nici mirosul de naftalină, ușor înțepător, dar plăcut, din șifonierul cel vechi al bunicii, pe unde răscoleai după costume, pălării și încălțări de oameni mari, în joaca ta de-a devenirea.

Iar toate acestea sunt mirosul unei copilării în care zilele începeau cu parfum de bucurie. Un miros care te făcea să te gândești la toate ghidușiile de peste zi, la râsete și genunchi juliți, la viața ta de copil.

Pentru cei cărora ne este dor de mirosul copilăriei, ne rămân așternuturile și proaspăt spălate, în care ne gândim la ziua ce a trecut și adormim ca într-un vis unde o poțiune magică ne deschide drumul înapoi spre clipele din care ne hrănim acum sufletul.