Sacrificarea rituală a animalelor, interzisă în Danemarca

De: Marian Andrei / 18.02.2014, 15:45
Sacrificarea rituală a animalelor, interzisă în Danemarca
În Danemarca a intrat în vigoare ieri o lege care interzice sacrificarea animalelor conform ritualurilor evreiești și musulmane.

Ministrul olandez al Agriculturii, Dan Jorgensen, a declarat că a scăpa animalele de suferință este mai important decât orice ritual religios.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Oficialul a recunoscut că în Danemarca există cerere la carnea de animale sacrificate după tradițiile evreiești și musulmane, însă a dat asigurări că va depune toate eforturile pentru apărarea drepturilor animalelor.

Chiar dacă cei 6.000 de evrei din țară nu sunt atât de afectați de această lege, aceștia bazându-se mai mult pe import, decât comunitatea musulmană, Finn Schwartz, liderul acestora a declarat că decizia ministrului de a interzice sacrificiile rituale fără consultarea parlamentului este „problematică”.

„Atunci când ai minorități religioase în țară, trebuie să le respecți, chiar dacă nu îți plac anumite lucruri pe care le fac acestea. Dacă vrei să schimbi reguli fundamentale care afectează minoritățile religioase, trebuie să ai o discuție deschisă cu acestea”, a mai spus Schwartz.