Salvat prin dragostea mamei!

Nicoleta Ignat este o femeie cu un curaj uimitor. Responsabilitatea care a apasat pe umerii ei cand a trebuit sa-și salveze fiul, rezistența de care a dat dovada, calauzita fiind de dragostea de mama, ne dovedesc ca merita sa lupți pentru orice, chiar daca pare ca o faci cu morile de vant.

Pe cel mai mic dintre copiii ei, Ștefan Bogdan, l-a adus pe lume înainte de Craciun, acum un an și jumatate. La început, nici n-a știut ca e ceva în neregula cu el. Cand a ieșit din spital, diagnosticul copilului era de suflu sistolic. S-a dovedit mai tarziu ca era vorba despre o malformație congenitala de cord, numita transpoziție necorectata de mari vase, imposibil de operat la noi în țara. „Cand medicii italieni au venit în Romania, mi-au spus ca nu e nici o șansa de operare, în Romania. M-am hotarat sa-i fac dosar, prin Ministerul Sanatații, pentru a fi operat în strainatate. Comisia de specialitate mi-a spus ca ar fi mai bine sa încerc în Israel, dar eu știam ca fusese vazut de italieni, și le-am facut rost de adresa și numar de telefon, pentru a se realiza o corespondența. Cazul a fost acceptat, și a trebuit sa merg cu dosarul pentru contraavizare la Ministerul Sanatații. Acolo mi-au spus ca e prea mult costul (de 8.000$), și sa refac dosarul pentru a fi acceptat cazul de catre specialiștii din Israel, pentru ca ar fi costat mai puțin. În trei saptamani, medicii mi-au raspuns ca au acceptat, și… stupoare: nu mai erau bani la buget. Fondurile alocate pentru un an se termina de regula din februarie.”

Viața copilului a depins de deciziile ei

„Atunci am întalnit un om cu suflet mare, care ne-a sponsorizat. La aeroport, dupa ce am trecut de primul filtru de securitate, mi-am dat seama ca sunt singura, ca Ștefan depinde doar de mine, și am început sa plang. La un moment dat, copilul s-a facut gri l-a fața și a început sa se zbata; i-am spus stewardesei ca are nevoie de oxigen! Capitanul aeronavei a dat anunț prin stație, și s-au prezentat doi medici, care au știut sa dea indicații, sa nu-i punem masca de oxigen, ci direct furtunul, ca sa fie oxigenarea mai puternica. Întreg personalul m-a ajutat foarte mult, și le sunt recunoscatoare. La aeroport, m-am pomenit vorbind în engleza , explicandu-i doctorului care l-a preluat ce are, iar acesta a zis ca sunt nebuna, ca e o inconștiența sa zbor cu un copil într-o situație atat de grava, fara doctor și fara oxigen. N-aveam de unde sa știu asta… Am deschis apoi telefonul, și primele cuvinte pe care i le-am spus soțului meu au fost: «Tati, cred ca o sa ne pierdem copilul!» Durerea momentului ma apasa prea mult și am simțit nevoia sa mai mut și pe umerii altcuiva o parte din ea. Ulterior mi-am dat seama ca aș fi putut fi mai delicata… ca mie mi-a fost foarte greu, dar eu puteam sa-mi vad copilul în orice moment. El și familia nu știau decat ce le spuneam eu”, își amintește ea.

„N-am știut niciodata daca îi semnez condamnarea la moarte sau biletul de salvare!”

„Am semnat acolo un acord prin care le dadeam voie sa-și faca publicitate cu copilul meu daca ei vor considera ca va fi cazul, acceptam sa am grija de toți copiii din fundație, am declarat ca, în cazul în care copilul va muri, îi voi aduce trupul înapoi în țara pe cheltuiala mea, nu-l voi parasi acolo și nu-l voi înmormanta în pamant evreiesc, și multe alte condiții, care se întindeau pe vreo cinci pagini, semnate și de soțul meu, de martori și de medicul pediatru. Medicul care a venit și a vazut ca este o urgența, dr. Houri Sion, a adunat tot personalul de la The Edith Wolfson Medical Center, cu toate ca erau în vacanța. Cand am ajuns acolo, au aflat ca, în actele trimise din țara, varsta copilului era trecuta eronat, de trei luni și nu de cinci și jumatate. Probabil ca nu ar fi fost acceptat daca se știa ca e mai mare. I-au facut manevra de urgența și, curand dupa aceea, oxigenarea i s-a stabilizat, și a trecut pe alimentație normala.

Aveam de ales dintre doua proceduri medicale: prima nu garanta un copil sanatos, se putea ca peste douazeci de ani sa fie nevoie de transplant de inima și de plamani. Le-am spus ca nu vreau sa-l vad cum crește și apoi sa-mi moara pentru ca nu gasesc o inima compatibila, sau bani pentru intervenție! A doua varianta e mult mai riscanta, dar am preferat-o, gandindu-ma ca, daca Dumnezeu vrea sa-mi ia copilul, mai bine o face acum, decat peste 20 de ani. Atunci mi-au spus ca sunt o adevarata «idișe mama», adica mama evreica.

Pentru ei, sa-i faca o corecție totala unui copil cardiac, pe tipul lui de malformație, care este una foarte grava, la șapte luni de zile, a fost o mare încercare. Este un caz unic în Europa. E adevarat ca baiatul a raspuns foarte bine la tratament. Au un stil deosebit de a vorbi, ma treceau fiorii cand îi auzeam. Mi-au spus, la un moment dat: «Ștefan a vrut sa-și ia La revedere de la tine. S-a dus la cer, a atins cerul, te-a mai privit o data, n-a putut sa-ți suporte durerea și s-a întors la tine.» Le-am spus ca atunci cand va împlini 13 ani, am sa ma întorc cu el sa-l aduc la „Zidul plangerii” (acest lucru ține de religia lor), iar ei mi-au spus ca nu mai este nevoie, ca am plans eu destul langa zidurile spitalului. El a fost un luptator, și Dumnezeu i-a dat zile”, considera Nicoleta.

Acum, Ștefan este sanatos și crește alaturi de frațiorul lui, sub ochii iubitori ai unei mame care ar fi în stare în orice moment de sacrificiul suprem pentru copiii ei.