Salvează-l pe prințul Harry

De: Marian Andrei / 05.09.2012, 18:25
Salvează-l pe prințul Harry
O companie dezvoltatoare de jocuri din Olanda a lansat un nou joc, bazat pe scandalul de acum două săptămâni din jurul prințului Harry, care a fost fotografiat în costumul lui Adam.

Scopul jocului Save Harry este acela de a-l scoate pe dezbrăcatul prinț din clădirea hotelului, ocolind personalul, fetele cu aparate de fotografiat și pe tatăl său, prințul Charles. Pentru a-și acunde nuditatea, prințul trebuie să-și acopere părțile intime cu diverși itemi, printre care figurează și… un tac de biliard.

Recent, prințul Harry s-a aflat în centrul unui scandal declanșat de publicarea pe internet și în mass-media a unui set de fotografii în care acesta apărea gol, după ce moștenitorul familiei regale britanice a jucat biliard pe dezbrăcate într-un hotel din Las Vegas.

Întâmplarea a avut o mare rezonanță în societatea britanică, Regina Elisabeta, alături de alți membri ai familiei, cerând tuturor ziarelor și revistelor care au publicat imaginile cu nepotul Harry să le scoată, sub amenințarea că vor avea de-a face cu avocații regali.