Samsung ar putea amâna lansarea de noi produse

De: Marian Andrei / 27.08.2012, 09:52
Samsung ar putea amâna lansarea de noi produse
Samsung Electronics ar putea fi nevoită să amâna lansarea unor noi produse mobile, pentru a putea face modificări de design, în urma deciziei instanței americane privind încălcarea de patente Apple.

„Samsung va trebui să schimbe unele produse din portofoliu. Ar putea avea loc întârzieri în dezvoltarea și lansarea unor noi modele, într-o perioadă în care apar produse noi o dată la șase luni”, a declarat Chang In Whan, președinte al companiei KTB Asset Management din Seul.

Un purtător de cuvânt al Samsung a declarat totuși că programul de lansare a unor noi produse de către companie nu va fi afectat de verdictul din SUA.

Samsung are buzunarele adânci și vor face niște schimbări de design”, a declarat Michael Risch, profesor specializat în legislația patentelor la Universitatea Villanova University din Pennsylvania.

El a adăugat că dacă Samsung nu va mai putea să copieze, atunci ar putea fi determinată să fabrice produse mai bune decât Apple.