Sarbii, ingrijorati de scutul antiracheta de la Deveselu

De: MediafaxFoto / 26.09.2011, 15:00
Sarbii, ingrijorati de scutul antiracheta de la Deveselu
Elementele scutului american antiracheta amplasate in Romania ar putea reprezenta o amenintare pentru Serbia, aceasta riscand sa suporte pagube colaterale in cazul unui eventual atac cu rachete, arata un analist sarb.

Profesorul Slobodan Misovici, de la facultatea de Studii de Securitate, sustine ca „amplasarea unui scut antiracheta la mai putin de 200 de kilometri de Serbia are un efect negativ asupra securitatii si creste vulnerabilitatea” Serbiei.

Astfel, in cazul unui conflict, Serbia ar putea sa devina usor o victima colaterala nu numai din cauza scutului antiracheta din Romania, ci si din cauza bazelor americane din Kosovo. „Un pericol mult mai mare pentru tot sud-estul Europei il reprezinta posibilitatea ca centrala nucleara de la Kozlodui sa fie atacata„, a mai spus profesorul.

„Amplasarea unui scut antiracheta este o provocare pentru toate tarile din Europa de Sud-Est si din Balcani, deoarece necesita cheltuieli mai mari pentru mentinerea securitatii la un nivel necesar. Acesta va genera probabil costuri aditionale si presiuni asupra tarii noastre din cauza aderarii la NATO si asupra sistemului european colectiv de aparare si securitate”, a subliniat Misovici, adaugand ca scopul scutului antiracheta este sa exercite presiune psihologica si economica asupra Rusiei, nu sa declanseze un razboi nuclear.