Sarkozy respinge criticile privind vacanta sa de lux

Apropo.ro / 06.08.2007, 13:35
Sarkozy respinge criticile privind vacanta sa de lux
Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, aflat în vacanta într-o statiune din nord-vestul Statelor Unite, a încercat duminica sa respinga polemicile iscate de vacanta sa de lux si de contractul de armament încheiat cu Libia, relateaza AFP. Sarkozy nu a confirmat vreo întâlnire cu

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, aflat în vacanta într-o statiune din nord-vestul Statelor Unite, a încercat duminica sa respinga polemicile iscate de vacanta sa de lux si de contractul de armament încheiat cu Libia, relateaza AFP.

Sarkozy nu a confirmat vreo întâlnire cu presedintele George W. Bush la resedinta acestuia din Kennebunkport, localitate situata la 80 de kilometri de statiunea Wolfeboro (statul New Hampshire). „Casa Alba si Palatul Elysee vor anunta întâlnirea la momentul oportun”, a spus Sarkozy.

În cursul unei conferinte de presa organizate la Primaria Wolfeboro, Nicolas Sarkozy, bronzat si foarte bine-dispus, a dat asigurari ca este cazat la o vila „la invitatia unor prieteni”.

„Am prieteni care vin aici de mai multi ani. Au închiriat o casa si ne-au invitat. Am venit cu un avion de linie. Voi pleca tot cu un avion de linie. Daca singura preocupare a Partidului Socialist este aceasta, înseamna ca nu au înteles care este adevarata dezbatere de idei”, a declarat seful statului ca reactie la criticile privind închirierea vilei de vacanta cu 20.000 de euro saptamânal.

Întrebat în legatura cu contractul de armament încheiat de grupul european EADS cu Libia, Sarkozy a dat asigurari ca acest lucru nu are legatura cu recenta eliberare a infirmierelor bulgare.

Mediafax