Scapă de celulită cu suc de ceapă

De: Carmen Ulian / 06.01.2015, 11:00
Scapă de celulită cu suc de ceapă
Aspectul inestetic de coajă de portocală poate fi combătut și cu ajutorul sucului de ceapă. Iată rețeta.

Celulita este inestetică, dar se poate rezolva cu puțină ambiție și un plan bun. Pe lângă ședințele de sport pe care le puteți face fie la domiciliu, fie la o sală de sport, fie undeva în aer liber, mai ales că vremea este frumoasă, mai puteți apela la o serie de trucuri ieftine și la îndemână.

În afara masajului energic sub duș, aplicarea unei creme speciale, a unor creme făcute acasă, mai puteți folosi și ceapa.

Aveți nevoie de un kilogram de ceapă albă, pe care o curățați și o stoarceți bine. Peste zeama obținută adăugați 200 grame de miere. Se amestecă bine compoziția și se dă la rece.

Înainte de fiecare utilizare conținutul trebuie bine amestecat. În fiecare zi beți 40 ml din acest amestec, înainte de mesele principale ale zilei. Pentru rezultate bune ar trebui să țineți o cură de trei luni. Se face apoi pauză o lună, după care se reia tratamentul alte trei luni.

Concomitent cu tratamentul cu suc de ceapă puteți apela și la alte remedii naturiste: ceai de soc, timp de o săptămână, la începutul și la sfârșitul fiecărei sesiuni de cură de ceapă, se vor bea câte două căni pe zi de ceai de soc (mai bine, de coajă de soc – 2 linguri la 500 ml apă, fierte până scade la jumătate), dar și băi cu plante medicinale (fân, paie de ovăz, iederă, coada calului, etc) la care adăugați și sare de mare. O astfel de baie ar trebui să dureze 20-30 de minute. La final, persoana se va înveli obligatoriu foarte bine și va sta la căldură cel puțin un ceas și jumătate.