Schimbare de lider pe piata pensiilor private facultative

Apropo.ro / 07.12.2007, 10:02
Schimbare de lider pe piata pensiilor private facultative
BCR Viata a devenit noul lider dupa valoarea activelor administrate, Allianz-Tiriac Pensii Private pastrand primul loc in topul dupa numarul de cotizanti

Ultima saptamana a lunii noiembrie a adus o spectaculoasa rasturnare de situatie pe piata pensiilor facultative (pilonul III). BCR Viata a devenit noul lider dupa valoarea activelor administrate, in timp ce Allianz-Tiriac Pensii Private a pierdut aceasta pozitie, pastrand insa primul loc in topul dupa numarul de cotizanti. Datele au fost publicate ieri de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), care face raportari saptamanale privind piata pensiilor facultative.

Potrivit acestor raportari, BCR Prudent, fondul administrat de BCR Asigurari de Viata, avea la 30 noiembrie active de 3,57 mil. lei (un milion de euro), cu 4164% mai mari decat in urma cu o saptamana si un total de 10.571 de participanti, cu aproape 10.200 mai multi decat pe 23 noiembrie.

BCR Viata conduce in topul dupa active nete, cu o cota de piata de 42,4%. In acelasi timp, in clasamentele dupa cotizanti si dupa numarul total de clienti, Allianz-Tiriac conduce, cu cote de piata de 38,9%, respectiv 42,7%.

"In ultima perioada am avut cateva intrari mari in fondul nostru de pensii facultative. Au fost cateva vanzari corporate, cateva grupuri foarte mari care au intrat in portofoliul fondului. De asemenea, au intrat si cateva plati restante, pe care le asteptam", a declarat pentru ZF Florina Vizinteanu, CEO al BCR Asigurari de Viata.

Conform legii, orice angajator poate cotiza in beneficiul salariatilor sai la un fond de pensii facultative (cu conditia ca si angajatul sa fie de acord). Altfel spus, cresterea fondului gestionat de BCR Viata este explicata de cateva mari companii care au ales sa ofere angajatilor pensii facultative si care au platit prima contributie in aceasta perioada.

A doua explicatie este intrarea unor plati restante, datorita unei modificari recente de legislatie. Potrivit legii, daca un salariat adera la un fond de pensii facultative, angajatorul sau este obligat sa vireze contributiile in numele acestuia catre fondul respectiv. Insa multi angajatori refuzau sa faca aceste plati (invocand sarcina administrativa suplimentara presupusa de aceste operatiuni), legea neavand prevazute si sanctiuni pentru incalcarea acestei obligatii.

Din acest motiv, Guvernul a promovat o ordonanta de urgenta care a modificat legislatia pensiilor private si a introdus sanctiuni pentru angajatorii care nu se conformeaza cu obligatia de plata a contributiilor individuale catre fondurile facultative de pensii.