Școala se face oriunde, chiar și sub pod! (Video)

Apropo.ro / 30.01.2013, 17:20
Școala se face oriunde, chiar și sub pod! (Video)
Un grup de elevi din India, cu profesorii lor, țin cursurile în aer liber, chiar sub un pod.

Kumar Sharma, „un profesor” din India în vârstă de 40 de ani, ține cursuri provizorii sub un pod. Elevii săi sunt prea săraci să meargă la școală, astfel că Sharma a vrut să le dea o mână de ajutor copiilor. Ei cred în educație și spun că aceasta este o armă importantă pentru tinerii indieni, care își doresc o viață mai bună.

Kumar nu este chiar un profesor adevărat, dar cunoaște multe. Din motive financiare el a renunțat la în anul trei de studiu la Școala de Afaceri pe care o urma.

Atunci când nu este cu cei mici, Kumar lucrează la un magazin. După servici, timp de două ore îi învață pe elevi lucruri de bază. Când merge la cursuri, el este însoțit adesea de fratele său, care la rându-i le predă celor mici.

Lecțiile se țin în aer liber, elevii stau pe jos pentru că nu au bănci sau scaune. Clasa lor se află sub un pod, care îi și apără de ploaie când este cazul.

Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani învață să citească, să scrie și să socotească, lucuri de bază pentru fiecare. Din fericire, elevii nu prea lipsesc de la cursuri, semn că le place și sunt atrași de nou.

Lucurile nu au stat bine de la început. Kumar a avut discuții lungi cu părinții copiilor, care ar fi preferat să îi pună la muncă, decât să stea la școală.

Cu toții speră că într-o zi vor avea o școală normală, cu ziduri și ferestre, în care să învețe. Dar până atunci, învață din poveștile de viață ale lui Kumar și se pregătesc pentru viitor.