Seful statului nu poate refuza o numire pentru antipatii personale

Apropo.ro / 09.01.2008, 17:02
Seful statului nu poate refuza o numire pentru antipatii personale
Seful statului nu poate refuza o numire din simplul motiv ca nutreste "o antipatie politica si personala" fata de persoana nominalizata.

Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a transmis presedintelui Traian Basescu ca seful statului nu poate cere o alta persoana pentru functia de ministru din simplul motiv ca nutreste "o antipatie politica si personala" fata de cea nominalizata si respinge cererea de a prezenta o alta propunere.

Premierul i-a spus presedintelui, in scrisoare, ca nu exista niciun argument de natura legala care sa justifice retragerea propunerii de numire a Noricai Nicolai si ii solicita sa o numeasca "cat mai curand posibil" pe aceasta in functia de ministru al Justitiei.

Prezentam integral textul scrisorii transmise de premierul Calin Popescu Tariceanu catre presedintele Traian Basescu:

"Domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei

Domnule Presedinte,

Prin prezenta scrisoare ma vad nevoit sa resping solicitarea dumneavoastra de a renunta la propunerea de numire in functia de ministru al Justitiei a doamnei Norica Nicolai.

De asemenea, va aduc la cunostinta ca, in calitate de Prim-Ministru al Romaniei, potrivit atributiilor conferite de Constitutie, mentin aceasta propunere.

Motivarea pe care o faceti cererii de renuntare la propunerea prezentata se bazeaza pe consideratii personale, subiective, indoielnice, despre perceptia publica asupra unei anumite persoane, consideratii care exced cadrul constitutional si legal.

Reactia dumneavoastra, in calitate de Presedinte al Romaniei, este cu atat mai nejustificata cu cat, fata de nominalizarea doamnei Norica Nicolai, nu au existat obiectii sau proteste, nici din partea societatii civile si nici a asociatiilor profesionale.

Va reamintesc ca, in decizia nr.356/2007 a Curtii Constitutionale se precizeaza clar ca "Presedintele Romaniei nu are drept de veto, dar poate cere Primului-ministru sa renunte la propunerea facuta, atunci cand constata ca persoana propusa nu indeplineste conditiile legale pentru exercitarea functiei de membru al Guvernului".

Decizia Curtii Constitutionale este cat se poate de clara.

…"

Textul integral al scrisorii poate fi citit pe www.mediafax.ro

Â