Selena Gomez şi-a concediat părinţii

De: Cătălina Matei / 11.04.2014, 10:06
Selena Gomez şi-a concediat părinţii
După ce a declarat că vrea să se mute singură în propria casă, fosta vedetă Disney continuă “procesul de maturizare”! Astfel, artista a anunţat că şi-a concediat părinţii din funcţia de manageri.

Mama cântăreţei, Mandy Teefey, şi soţul acesteia i-au controlat cariera încă din 2007, atunci când Selena a devenit faimoasă. Însă fosta vedetă Disney  a deics că este momentul să-şi controleze singură atât viaţa personală cât şi pe cea profesională. După ce a declarat, cu ceva timp în urmă, că vrea să plece din casa părinţilor şi să locuiască singură, Selena îşi caută acum un manager profesionist care să se ocupe de programul său.

 “Selena crede că părinţii ei sunt cam depăşiţi”, a declarat o sursă din anturajul artistei pentru TMY.com.

Se ştie faptul că Selena se certa destul de des cu mama şi tatăl ei vitreg atât în ce priveşte deciziile legate de cariera sa cât şi în perioada în care bruneta avea o relaţie cu Justin Bieber.

Deşi au rămas în relaţii amiabile, părinţii Selenei nu sunt deloc încântaţi de decizia fiicei legată de carieră, dar nici de întâlnirile pe care le are în ultima vreme cu fostul iubit, Justin.