Sentință blândă în dosarul transferurilor de jucători

De: Dragos Tanase / 03.04.2012, 14:40
Sentință blândă în dosarul transferurilor de jucători
Sentința în "Dosarul Transferurilor", anchetă în care erau judecați opt oameni din fotbal, a fost dată astăzi făcută publică, după mai multe amânări.

Astfel, Mihai Stoica, George Copos, Cristi Borcea, Jean Pădureanu, frații Ioan și Victor Becali, Gică Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost achitați.

Au fost ridicate sechestrele puse pe bunurile celor opt inculpați. Totodată, au fost ridicate sechestrele de pe conturile cluburilor Dinamo, Rapid și Gloria Bistrița. Cheltuielile de judecată vor fi suportate de stat.

Cei opt inculpați au avut emoții, în Dosarul Transferurilor, dar până la urmă au câștigat

Cei opt inculpați au avut emoții, în Dosarul Transferurilor, dar până la urmă au câștigat

Tribunalul București amânase decizia, în data de 20 martie 2012, pentru astăzi în dosarul transferurilor de jucători, în care sunt acuzați Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea.

În rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.

Citește mai multe detalii despre Dosarul Transferurilor, pe Prosport.ro