Sezonul al doilea al serialului „Suburra” din 22 februarie pe Netflix – FOTO&VIDEO

De: Cristiana Trifu / 22.01.2019, 16:25
Sezonul al doilea al serialului „Suburra” din 22 februarie pe Netflix - FOTO&VIDEO
Netflix anunţă astăzi trailerul oficial pentru cel de-al doilea sezon din serialul original Suburra, care se va lansa pe Netflix pe 22 februarie. Serialul Suburra este primul thriller original italian Netflix produs de Cattleya – parte din ITV Studios - în colaborare cu Rai Fiction.

În noul trailer, Aureliano îşi aminteşte de personajele care au murit în primul sezon, Spadino nu îşi mai doreşte să fie controlat şi Lele devine poliţist după moartea tatălui său. Toate personajele sunt pregătite să controleze Roma şi politica ei.

Bazat pe romanul cu acelaşi nume, povestea Serialului Suburra sezonul 2 se petrece în Roma, la trei luni de la finalul primului sezon şi urmăreşte ultimele 15 zile înaintea alegerilor pentru primăria Romei. Luptele între organizaţii criminale, politicieni corupţi şi Vatican sunt din ce în ce mai puternice. Ce noi alianţe se vor forma şi care sunt noile strategii pe care le vor implementa pentru a obţine controlul asupra Romei?

Protagoniştii se întorc: Aureliano (Alessandro Borghi), Spadino (Giacomo Ferrara), Lele (Eduardo Valdarnini), Sara Monaschi (Claudia Gerini), Amedeo Cinaglia (Filippo Nigro) şi Samurai (Francesco Acquaroli). Alături de ei, câteva personaje din primul sezon devin cruciale în lupta pentru putere: sora lui Aureliano, Livia Adami (Barbara Chichiarelli), Adelaide Anacleti (Paola Sotgiu), mama lui Spadino şi Angelica (Carlotta Antonelli), soţia lui.

Vieţile personajelor principale se îmbină cu poveştile noilor personaje secundare: Nadia (Federica Sabatini), fiica unui mic şef din Ostia care începe să lucreze cu Aureliano, Cristiana (Cristina Pelliccia), un ofiţer de poliţie determinat şi onest care încarcă să încheie cariera lui Lele şi Adriano (Jacopo Venturiero), crainic radio şi „finul” lui Samurai, care urmăresc de aproape campania electorală a candidatului la primărie Cinaglia.

Al doilea sezon este scris de Barbara Petronio, alături de Ezio Abbate şi Fabrizio Bettelli. Regizori sunt Andrea Molaioli (Suburra The Series, The Girl by the Lake, The Jewel) şi Piero Messina (The Wait).

Trailer: