Sfântul Nicolae. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

De: Carmen Ulian / 05.12.2014, 13:00
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc sâmbătă, 6 decembrie, pe Sfântul Nicolae, cel care pune daruri celor mici în ghetuțe. În această zi sunt sărbătoriți și cei care poartă numele de Nicolae sau Nicoleta.

Moș Nicolae, sau Sânnicoară în credința populară, este o personificare la vârsta senectuții, a timpului îmbătrânit care a preluat din Calendarul creștin numele și data de celebrare ale Sfântului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil în anul 342), apărător al dreptei credințe în Iisus.

În tradițiile romanești Moș Nicolae are atribuții străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apară soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. În nopțile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărăteasca în dreapta lui Dumnezeu.

daruri

Cadouri sau nuielușe

Moș Nicolae împarte în această zi, asemănător lui Moș Crăciun, daruri celor mici. Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Ca sfânt, Moș Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiției creștine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători și practici magice, dedicate în special lupilor și spiritelor mortilor-strigoi, început la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Șchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor și Sântandrei) și încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moș Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic.

Legendele și tradițiile dedicate lui Sânnicoară, în esență precreștine, vorbesc de puterea să neobișnuită invocată de soldații care porneau la luptă, de ajutorul dat, ca stăpân al apelor, corăbierilor; de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat, de grija purtată sufletelor etc.

În tradițiile romanești, Moș Nicolae are atribuții străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii.

daruri

În nopțile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărăteasca în dreapta lui Dumnezeu.

De Moș Nicolae se pun în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.

De Sfântul Nicolae peste 800 000 de romani își sărbătoresc ziua numelui

Peste 800.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poartă aceste nume, aproape 538.500 sunt bărbați (Nicolae, Niculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculița, Nicolina, Nicola)”.

Dintre aceste prenume, cel mai răspândit este Nicolae/ Nicolaie, aparținând unui număr de 353.415 bărbați, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.030 de femei.