Şi-a prins soţul în flagrant! „M-a înşelat la greu”

De: Cătălina Matei / 28.04.2016, 10:00
Şi-a prins soţul în flagrant!
Magnatul Arnaud Mimran o imploră pe Claudia Galanti să se întoarcă la el, în ciuda faptului că a fost surprins în ipostaze intime cu fosta soţie a lui Daniele De Rossi, Tamara Pisnoli.

Omul de afaceri recunoaşte însă deschis că o iubeşte pe frumoasa paraguayancă de 33 de ani, cu care are trei copii şi s-a însurat în acest an. „Îi dau orice, nu este nicio problemă, numai să se întoarcă la mine. Nu-mi este ruşine de averea mea. I-am cumpărat tot ce a vrut, pentru a o face fericită. Ea îmi arăta ceea ce-şi dorea şi eu plăteam”, a declarat Arnaud.

Miliardarul francez recunoaşte că vina îi aparţine pentru eşecul relaţiei. Şi, deşi soţia lui s-a afişat cu un alt bărbat, Tommaso Buti, Mimran este sigur că o va recuceri. Motivul: noul iubit al Claudiei nu are suficienţi bani pentru sud-americanca obişnuită cu luxul şi care a postat o poză cu ea goală pe Instagram, ca să fie sigură că soţul ei ştie pentru ce trebuie să plătească.