Sia bate din nou recordurile cu piesa ”Elastic Heart” – VIDEO

De: Carmen Ulian / 13.01.2015, 13:00
Sia bate din nou recordurile cu piesa ''Elastic Heart'' - VIDEO
Cântăreața Sia a reușit ca numai în șase zile de la lansare să adune peste 38 de milioane de vizualizări la videoclipul piesei ''Elastic Heart''.

Peste 38 de milioane de vizualizări a adunat Sia cu piesa ”Elastic Heart” unde rolurile principale sunt jucate de Shia LaBeouf și tânăra dansatoare de 12 ani Maddie Ziegler, care a mai apărut și în videoclipul piesei ”Chandelier”. Piesa a fost postată pe Youtube pe 7 ianuarie.

Sia a avut un moment în care a realizat că trebuie să se scuze dacă imaginile video sugerează vreo nuantă de pedofilie, acest gest fiind departe de ea. Artista a menționat că cele două personaje nu puteau fi interpretate de altcineva, cei doi s-au potrivit extrem de bine rolurilor. Ea a mai adăugat că Shia și Maddie au jucat același personaj în clip, iar intenția ei a fost aceea de a crea emoție, nicidecum să supere pe cineva.

Cei de la The Daily Mail au întregistrat numeroase plângeri cu apropierea neadecvată dintre personaje, mai ales că diferența de vârstă este mare. ”Abuz de minori, corupere, molestare, perversitate..dezgustător” acestea au fost cuvintele scrise ale unui fan la adresa piesei.

Sia va posta online și un videoclip de la filmări pentru ca lumea să înțeleagă că nu este vorba de nimic ce ar putea ține de pedofilie.

Maddie Ziegler poartă în ”Elastic Heart” același costum ca și în ”Chandelier”. Ea o va însoți pe Sia în emisiunea Saturday Night Live de pe 17 ianuarie, unde Kevin Hart va fi gazda episodului.