Silvia Dumitrescu, despre poveştile de iubire din viaţa sa: agresată de soţ

Apropo.ro / 25.07.2018, 12:09
Silvia Dumitrescu, despre poveştile de iubire din viaţa sa: agresată de soţ
Îndrăgita cântăreaţă Silvia Dumitrescu vine astăzi, de la ora 14.00, la ”Totul pentru dragoste”, emisiunea prezentată de Mirela Vaida la Antena 1, unde vorbeşte despre poveştile de iubire din viaţa sa, cu urcuşuri şi coborâşuri.

Artista este căsătorită de 25 de ani cu chitaristul Florin Ochescu, împreună cu care are un băiat pe nume Iulian, în vârstă de 24 de ani. Soţul său, cunoscut ca membru al trupelor Sfinx, Iris sau Holograf, mai are un băiat de 35 de ani dintr-o relaţie anterioară cu o altă mare cântăreaţă, Dida Drăgan.

Ceea ce puţini ştiu este că Silvia Dumitrescu a mai fost căsătorită înainte, primul său soţ fiind Mircea Dumitrescu, un cântăreţ cunoscut în perioada anilor ’80, cu care artista a urcat de multe ori pe scenă. Mariajul celor doi a durat foarte puţin ca urmare a faptului că acesta era extrem de violent. Silvia a fost nevoită să-i poarte în continuare numele pe scenă, deoarece aşa se făcuse cunoscută încă de la debutul său în muzică, însă artista îşi aminteşte cu regret de acea perioadă.
Despre cum este viaţa ei în prezent şi cum reuşeşte să-şi păstreze tot timpul energia şi autenticitatea, Silvia Dumitrescu povesteşte, de la ora 14.00, la ”Totul pentru dragoste”.

Tot astăzi, Mirela Vaida o va avea invitată în platou pe Monica Bunaciu Curt. Este o femeie care a învins leucemia şi care a decis să ajute şi alte persoane care se luptă cu această boală. Astfel, l-a cunoscut pe bărbatul vieţii ei, acesta suferind de aceeaşi afecţiune.
Cum reuşesc cei doi să trăiască purtând mereu teama în suflet că boala ar putea reveni şi cum îşi găsesc energia să ajute şi alte persoane care se confruntă cu aceleaşi probleme, telespectatorii vor vedea astăzi, de la ora 14.00, la Antena 1, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste”, prezentată de Mirela Vaida.