Simona Gherghe a plecat, în direct, din platoul “Acces Direct”

De: Mioara Tronaru / 22.03.2013, 10:25
Simona Gherghe a plecat, în direct, din platoul “Acces Direct”
Simona Gherghe a fost atât de speriată aseară încât s-a ridicat şi a plecat din platoul emisiunii pe care o prezintă.

Moderatoarea emisiunii „Acces Direct” a fost atât de speriată de invitatul său, încât s-a ridicat de pe scaun şi a plecat. Pe canapeaua sa era manelistul Liviu Guţă, care se pare că aduce ghinion oamenilor cu care lucrează.

„Zilele trecute ai filmat cu Cornel Gales şi a căzut şi şi-a rupt mâna, acum ai filmat cu Horaţiu şi şi-a fracturat piciorul. Eu plec, pentru că nu vreau să păţesc ceva”, a spus Simona în timp ce se ridica şi pleca spre public.

Prezentatoarea a continuat să vorbească cu invitaţii săi din spatele camerelor de filmat.