Simona Halep a învins-o pe Serena Williams, la Turneul Campioanelor 2014

De: Carmen Ulian / 22.10.2014, 14:30
Simona Halep a învins-o pe Serena Williams, la Turneul Campioanelor 2014
Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roșii a Turneului Campioanelor, de la Singapore.

Serena Williams, locul 1 WTA nu mai pierduse un set fără să câștige vreun game din mai 2013, de la turneul de la Madrid. Acesta este al optulea set pierdut cu 0-6 de Williams în carieră.

Prin victoria de miercuri, Halep și-a asigurat un premiu de 406.000 de dolari și 460 de puncte WTA. Ea va mai primi 70 de puncte pentru următoarea partidă din grupă, indiferent de rezultat, astfel că totalul este de 530 de puncte WTA.

halep williams

Finalul partidei de tenis dintre Simona Halep – Serena Williams

Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roșie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, și este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

Citește mai multe detalii despre victoria Simonei Halep în fața Serenei Williams, pe Mediafax.ro