Simona Țăranu este invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

De: Andra Voiculescu / 22.09.2022, 17:27
Simona Țăranu este invitată la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Îndrăgita prezentatore TV de știri sportive, Simona Țăranu, este invitata lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 19:00.

Simona Ţăranu s-a născut pe 17 noiembrie 1988 la Piatra Neamţ și provine dintr-o familie de ingineri. A absolvit Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ, apoi s-a mutat la Bucureşti, unde a studiat Cinematografie şi Televiziune la Universitatea Media.

S-a angajat la Digi 24, acolo unde prezenta ştirile din weekend, după care, în 2011, s-a mutat la Digi Sport, fiind o mare admiratoare a echipei spaniole de fotbal FC Barcelona.

Simona povestește la ALTCEVA despre cum televiziunea a întors-o din drumul către mănăstire, despre legătura de familie pe care o are cu… Ion Creangă și dezvăluie care este sportivul căruia i-ar acorda o zi din viața ei.

Urmărește interviul integral cu Simona Țăranu, sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Citește și: LANSARE: ,,Înapoi în viitor cu Andreea Perminova’’ (apropotv.ro)