Simț civic

De: Marian Andrei / 17.03.2013, 13:32
Simț civic
Un tip îi povestește unui prieten ce a pățit cu o zi în urmă:

– Mă trezesc de dimineață și plec la serviciu. Când ies din bloc, exact la scară, doi inși îl băteau pe unul.

– Și?

– M-am gândit: să mă bag, să nu mă bag? Dar, ținând cont de faptul că mă grăbeam la serviciu, nu m-am băgat. La prânz, în fața restaurantului unde servesc de obicei masa, patru îl băteau pe unul.

– Și?

– Mă grăbeam spre masă, așa că iarăși nu m-am băgat. Seara, când mă întorceam acasă, la ieșirea din metrou, opt inși îl băteau pe unul. Acum, nemaiavând nimic de făcut, m-am băgat.

– Și?

– Mamă, ce l-am mai bătut pe ăla!