Singurul oraș din lume unde toate femeile au părul foarte lung (Video & Poze)

Apropo.ro / 24.07.2012, 09:47
Huangluo din China este orașul unde toate femeile au părul foarte lung, fără excepție.

Femeile din etnia Red Yao din orașul Huangluo din China își prețuiesc părul mai mult decât orice altceva. În acest orășel se găsesc în jur de 82 de gospodării, numele etniei provenind de la culoarea hainelor purtate de localnici.

Chinezoaicele au multe tradiții păstrate de-a lungul generațiilor, legate de păr, care uimesc de fiecare dată turiștii.

Femeile din Huangluo au intrat și în Cartea Recordurilor primind titlul de „orașul cu cel mai lung păr din lume„, iar din această cauză este cunoscut și sub numele de Orașul Părului Lung.

Cele aproximativ 120 de femei din oraș au toate cu părul lung și obișnuiesc să îl prindă în formă de turban. Lungimea părului femeilor din Red Yao este între 1,70 și 2,10 metri. Ele au voie să se tundă doar până la împlinirea vârstei de 16 ani.

Părul a avut dintotdeauna un rol important pentru femeile din Red Yao. Până acum câțiva ani nimeni, în afara soțului și copiilor, nu avea voie să privească o femeie cu părul liber.

GALERIE FOTO

etnia Red Yao

Primăvara și toamna femeile merg la râu pentru a-și spăla părul, dar îl țin acoperit cu eșarfe albastre.

Legenda spune că dacă un străin sau un localnic vedea o femeie cu părul despletit era obligat să petreacă 3 ani cu ea și familia ei, în postura de copil vitreg. Toate tradițiile etniei au fost abandonate în 1987, iar femeile din Yao sunt acum mândre că își pot arăta bogățiile lor, în public.

De ce este părul atăt de important pentru acest oras? El este dăruit, pe post de cadou, viitorului soț, dar nu oricum ci transformat într-o operă de artă.

etnia Red Yao

Despre părul chinezoaicelor Red Yao se spune că este alcătuit din trei ciorchini: unul este cel care crește zilnic, altul este căciula. iar al treilea este făcut din firele de păr care cad și care sunt colectate zilnic. Toate împreună, într-o coafură elaborată redau statutul social al purtătoarei.

Toate femeile sunt brunete, dar este un detaliu care le diferențiază. Dacă părul este prins într-o coafură simplă, înseamnă că femeia este căsătorită dar nu are copii.

Dacă are o buclă mare spre frunte este căsătorită și are și copii, iar dacă poartă basma pe cap, înseamnă că își caută partener de viață.

Dacă sunteți curioși să aflați cu ce anume se spală aceste femei pe cap vă spunem: cu apa în care au limpezit orezul.

Părul lung pentru femeile Red Yao însemană noroc, sănătate și longevitate. Cu cât părul este mai lung, cu atât de norocoasă va fi și posesoarea lui.