Smiley a lansat videoclipul piesei „Nemuritori”!

De: Dragos Tanase / 26.04.2014, 12:00
Smiley a lansat videoclipul piesei
Smiley a lansat videoclipul piesei "Nemuritori", al patrulea single extras de pe albumul "Acasă".

Piesa „Nemuritori” este inclusă în coloana sonoră a filmului „SELFIE”, care va avea premiera în cinematografe pe data de 9 mai a acestui an.

Smiley face și el parte din distribuția filmului regizat de către Cristina Iacob, alături de nume importante ale cinematografiei românești, precum Florin Călinescu sau Răzvan Vasilescu.

Piesa este compusă în studiourile HaHaHa Production și este inclusă, ca bonus track, pe cel mai recent album al artistului, „Acasă”, album care s-a vândut deja în peste 30.000 de exemplare și care este încă disponibil în toate magazinele de profil.

Videoclipul piesei „Nemuritori” a fost filmat la Teatrul de Vară Capitol, locul în care se desfășoară o petrecere plină de energie și culoare, la care se adună toate personajele care au luat parte la acțiunea filmului.

Synopsis „SELFIE”

„SELFIE” spune povestea a trei adolescente absolvente de liceu, pentru care marea aventură a vieții lor începe cu o escapadă la mare.

În loc să stea acasă și să învețe pentru BAC, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze și să uite de responsabilități în ultimele două zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să țină cont de consecințe.

Vezi clipul piesei „Nemuritori”, pe showbiz.ro!