Soc: Traian Basescu demisioneaza!

Apropo.ro / 01.04.2008, 08:00
Soc: Traian Basescu demisioneaza!
Surse din anturajul prezidential dezvaluie o stire bomba: Traian Basescu ar putea demisiona.

Surse din anturajul prezidential dezvaluie o stire bomba: Traian Basescu s-ar putea retrage. Explicatia ar fi ca starea de sanatate a presedintelui nu-i mai permite acestuia sa isi indeplineasca prerogativele. Se pare ca presedintele manifesta o stare de irascibilitate, are deficit de atentie si are aproape tot timpul dureri mari. Ipoteza avansata este ca operatia la tiroida suferita de presedinte nu a avut succesul scontat.

Sursele precizeaza ca Traian Basescu ar fi trebuit mai demult sa renunte la functia se sef al statului, dar nu intentioneaza sa faca acest lucru inainte ca situatia politica sa fie “asezata”.

O alta cauza a amanarii deciziei este faptul ca Basescu nu a dorit ca intalnirile la nivel inalt din timpul summit-ului Nato sa fie purtate de “dusmanii” din PNL si PD (premierul Tariceanu si presedintele interimar – Nicolae Vacaroiu sau Bogdan Olteanu).

Se pare ca starea de sanatate a lui Basescu ar fi fost si cauza accidentului rutier produs de presedinte duminica seara.

In septembrie 2007, presedintele Traian Basescu a suferit o operatie in cursul careia i-a fost extirpata o jumatate din tiroida. Buletinul medical oficial mentiona ca "presedintele Traian Basescu a fost supus unei interventii chirurgicale de "hemitiroidectomie dreapta". Medicul anatomo-patalog care a examinat bucata de tiroida ce i-a fost extirpata presedintelui a declarat atunci ca “nu este vorba de cancer”. In schimb, o parte a presei a vehiculat idea ca Traian Basescu are noduli cancerosi la glanda tiroida si isi puneau intrebarea daca presedintele mai este capabil sa conduca tara.

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, declara atunci ca seful statului s-ar afla intr-o stare “grava, disperata”. El a admis ca starea de sanatate a unei persoane este o chestiune delicata, dar a mentionat ca sanatatea unui sef de stat este o problema de siguranta nationala.

Vicepresedintele PNL Ludovic Orban declara, la Scoala politica a PNL, ca este ingrijorat de boala presedintelui Traian Basescu, adaugand ironic ca spera sa se vindece politic ca si Adrian Nastase.

Articolul 98, alineatul 1 din Constitutie prevede ca, "daca functia de presedinte devine vacanta ori daca presedintele este suspendat din functie sau daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor".