Solar Impulse 2, avionul care poate zbura non-stop

De: Marian Andrei / 21.04.2014, 17:00
Solar Impulse 2, avionul care poate zbura non-stop
Avionul Solar Impulse 2. prezentat de elvețieni la începutul lunii, va efectua anul viitor un zbor în jurul Pământului, primul în care un aparat de zbor va fi alimentat numai cu energie solară.

Solar Impulse 2 are o anvergură de 72 de metri, mai mare decât cea a unui Boeing 737, aripile sale încorporând nu mai puțin de 17.248 de celule solare.

Acestea alimentează cele patru motoare care pot imprima avionului o viteză maximă de 140 de kilometri pe oră, chiar dacă greutatea acestuia este de 5000 de kilograme.

Singura problemă a celor doi inventatori, Bertrand Piccard și Andre Borschberg, este… pilotul. Chiar dacă aparatul poate zbura non-stop, niciun pilot nu este în stare de așa ceva, astfel că plănuita călătorie în jurul lumii va dura trei luni, chiar dacă zborul propriu zis nu va însuma decât 20 de zile.

Sunt prevăzute probleme și la traversarea oceanelor Atlantic și Pacific, când pilotul va trebui să manevreze aparatul cinci zile consecutiv, urcând la altitudinea maximă ziua, când este soare, și coborând la aproximativ 1.500 de metri noaptea, cand celulele solare nu sunt alimentate.

Avionul va fi pilotat cu schimbul de către cei doi creatori ai săi, care vor începe pregătirea în luna mai a acestui an.