Sore şi Rafa: “Locuim împreună, avem un căţel şi împărţim totul”

De: Nicoleta Nicolae / 10.09.2012, 06:00
Sore şi Rafa: “Locuim împreună, avem un căţel şi împărţim totul”
Am putea să spunem că Sore şi Rafa formează cel mai hot cuplu al momentului. În România. Deşi sunt foarte tineri, s-au mutat deja împreună, ştiu să împartă totul, iar celebritatea i-a făcut mai maturi.

Care este secretul relaţiei lor? Aflăm imediat chiar de la cei doi protagonişti ai serialului „Pariu cu viaţa”, care începe din 17 septembrie, la PRO TV.

– Reveniţi pe micul ecran cu un nou sezon „Pariu cu viaţa”. Cum vor evolua acum personajele pe care le interpretaţi?

Aşa cu era firesc, personajele încep să se maturizeze, trăirile lor sunt mult mai profunde şi, uşor uşor, dau piept cu viaţa. Atât Sara cât şi Cristi nu renunţă la trăsăturile cu care şi-au obişnuit publicul, reuşind să condimenteze şi sezonul al 3-lea cu caracterul lor.

– Aţi avut o vară plină, înţeleg…
Deşi timpul liber a fost scurt, filmările şi concertele ne-au plimbat de la mare la munte astfel încât am avut şi senzaţia de vacanţă. Nu ne-am imaginat că vom avea o vară plină atât de curând însă bucuria pe care am simţit-o văzând oameni fericiţi la concertele noastre este incomparabilă şi vă mulţumim!

– Cum vi s-a schimbat viaţa de când sunteţi în Lala Band? Care ar fi părţile pozitive şi cele mai puţin plăcute?
Schimbarea este una radicală, evident. Responsabilitatea este enormă, sunt o mulţime de tineri care ne privesc drept modele şi trebuie să le dăm un exemplu bun. Am ajuns cunoscuţi într-un timp record şi scopul nostru este să rămânem în vârf prin multă muncă şi dedicaţie pasiunii noastre pentru că, fără ea, nu ne-am simţi împliniţi. Părţile pozitive sunt nenumărate însă, dacă ar fi să menţionăm o parte negativeă, ar fi probabil lipsa timpului liber, pentru că nu mai apucăm să ne vedem familia atât de des pe cât ne-am dori. Însă, am ştiut de la început că, o dată intraţi în horă, trebuie să dansăm şi o facem cu tot sufletul.

– Formaţi un cuplu. Sore, ce apreciezi cel mai mult la Rafa?
Este persoana care mă înţelege cel mai bine şi face că oboseală să dispară când la sfârşit de zi mă ţine în braţe şi vedem un film împreună. Cel mai mult apreciez la el că este aşa cum este şi mă iubeşte sincer.

– Rafa, ce-ţi place cel mai mult la Sore?
Apreciez la Sore modul ei de a fi, de a comunica şi faptul că oricine poate fi prieten cu ea. Apreciez că este diplomată şi ştie să împace orice conflict atât în trupă cât şi acasă, cu mine.

– Selena Gomez şi Justin Bieber au o relaţie de ceva vreme. Unii vă compară cu ei. Ce părere aveţi voi despre cei doi? Care credeţi că este secretul relaţiei celor doi?
Nu ştim prea multe detalii despre relaţia lor, ştim că sunt mediatizaţi.. Probabil la fel ca în cazul nostru, făcând parte din aceeaşi lume şi având aceleaşi pasiuni, au găsit unul în celălalt refugiul potrivit. Ştim că există o diferenţă de vârstă şi între ei, iar asta nu poate decât să demonstreze faptul că dragostea nu are vârstă, contează mult mai mult cum ai fost educat şi ce perspective de viitor ţi-au fost oferite..

– Sunteţi foarte tineri. Cum vedeţi voi o relaţie între două proaspete vedete, să spunem?
Relaţia noastră este relaţia dintre Sore şi Rapha, cei doi tineri, nu cele două persoane publice. Suntem o pereche pentru că locuim împreună, avem un căţel împreună şi împărţim totul, nu pentru că ne ştie toată ţară. Dacă nu lucrăm împreună, ajungeam să ne vedem 2 zile pe săptămână şi probabil că lucrurile s-ar fi dezvoltat mult mai încet. Însă, aşa a fost scris.. În legătură cu viitorul, nouă ne place să trăim clipa, nu să o contabilizăm.

– Ce vă place să faceţi atunci când nu sunteţi la filmări?
Să ieşim cu căţelul în parc, să ne întâlnim cu prietenii, să gătim, să jucăm rummy, să vedem filme…

– Cum vă privesc privesc prietenii, acum că sunteţi atât de cunoscuţi?
Ne privesc ca la început, pentru că nu ne-am schimbat, suntem tot noi şi nu avem fiţe. Nu ne considerăm „vedete”, suntem nişte oameni cu o profesie mai vizibilă.

– Care vi se pare cel mai hot cuplu al momentului?
Blake Lively şi Ryan Reynolds.

Dana Popa