Stațiunea Sovata are un potențial de dezvoltare foarte important și ar putea atrage în viitorul apropiat un numar tot mai mare de turiști strainii, informeaza Budapest Business Journal.
„Fondul german de investiții DAK obișnuia sa finanțeze sejururi de tratament în stațiunile de lînga Marea Moarta, în Israel, dar tensiunile politice din ultima vreme au scazut popularitatea acestei destinații. Un posibil înlocuitor este Sovata, unde operam deja hoteluri de spa”, a declarat Sándor Betegh, director general la Danubius Hotels.
Compania hoteliera s-a extins în ultimii ani prin cumparare de unitați în Cehia, Slovacia și România. Potrivit Betegh, printre proprietaților lor, Sovata are un potențial important de creștere.
În ceea ce privește fluxul turistic, România este înca o sursa limitata de clienți pentru turismul balnear și de wellness din Ungaria, unul dintre cele mai dinamice segmente de pe piața ungara, se arata în articolul BBJ.
„România și Ucraina sînt piețe cu dezvoltare rapida, dar pîna acum ele nu reprezinta o cerere semnificativa pentru Ungaria. Pe de alta parte, exista potențial important de creștere în Rusia, majoritatea clienților interesați de acest gen de turism alegînd însa Polonia și Cehia”, a precizat Gábor Galla, președintele Agenției Naționale pentru Turism din Ungaria.
Marius Gomola, partner al firmei de consultanța Horwath Consulting Kft, a precizat ca infrastructura balneara din țarile vecine „nu se poate compara cu cea din Ungaria”, dar ca sectoarele respective se vor dezvolta rapid în viitor.
„Pîna atunci, turiștii români și cei ucraininei ar putea impulsiona turismul balnear din estul Ungariei, la fel cum hotelurile din vest beneficiaza de clienții din Germania”, a mai spus Gomola.
Reprezentanții hotelurilor din estul Ungariei recunosc însa ca majoritatea turiștilor straini provin din Germania, Austria și zona scandinava, foarte puțini români, ucrainieni și ruși alegînd sa se trateze în Ungaria.
„O mare parte din turiștii din Rusia și Ucraina se duc în Cehia, la Karlovy Vary, în loc sa vina în Ungaria”, a declarat Betegh.
Turismul balnear și de wellness din Ungaria s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, generînd în prezent circa 20% din veniturile din turismul local. Autoritațile locale încearca acum sa creasca perioada de ședere a vizitatorilor. Majoritatea clienților hotelurilor de spa petrec cel puțin o saptamîna la tratament, dar în cazul turismului de wellness durata este mai mica, de circa doua nopți.
Gradul mediu de ocupare al hotelurilor balneare și de wellness este de 70% în Ungaria, cu 15% peste media tuturor unitaților de cazare, dar creșterea numarului de hoteluri întarește competiția de pe piața. Circa 80% din clienții centrelor balneare și de wellness sînt straini, majoritatea din Germania, Austria și Elveția.