Un spital de urgența pentru animale va funcționa la Cluj-Napoca, în premiera pentru Transilvania, aici urmînd sa fie aduși atît cîini, cît și vaci sau animale exotice, informeaza cotidianul „Ziarul clujeanului”.
Spitalul de urgențe veterinare va funcționa începînd de luna viitoare și va fi deschis în cadrul Facultații de Medicina Veterinara a Universitații de Științe Agricole și Medicina Veterinara (USAMV). Unitatea va fi dotata cu sala de operații, cu ecograf, chiar și cu spații de carantina, în care animalele vor putea fi „internate”.
Medicii veterinari vor fi chiar cadrele universitare din cadrul facultații, studenții acesteia putînd sa faca practica în instituție. Spitalul va fi deschis 24 de ore din 24, iar la capitolul „pacienți” nu vor exista restricții, putînd fi consultați atît caței, cît și vaci sau animale exotice.
„Tarifele nu sînt, înca, stabilite, însa acestea vor fi promoționale în primele luni”, a explicat Mircea Grigoraș, purtatorul de cuvînt al Universitații.
Cladirea este situata pe strada Moților, în aceeași curte cu sediul rectoratului USAMV, iar construcția ei este deja finalizata și a costat cîteva miliarde de lei, bani proveniți din fondurile Universitații, potrivit rectorului Liviu Marghitaș.
Spitalul va fi inaugurat o data cu inaugurarea unor laboratoare și amfiteatre noi, la sfîrșitul lunii viitoare, cînd Universitatea va aniversa 135 de ani de existența.
Mediafax