Ştirile PRO TV, la un pas…de premiile Emmy!

De: Cătălina Matei / 04.08.2008, 00:00
Ştirile PRO TV, la un pas...de premiile Emmy!
După ce, anul trecut, Ştirile PRO TV au spart gheaţa la premiile Emmy cu reportajul cameramanului Sergiu Matei, “Tibetans at chinese borders”, anul acesta, se află din nou în competiţia pentru marele premiu cu reportajele realizate în cadrul campaniei “Tu ştii ce mai face copilul tău?”. Paula Herlo şi colegii săi au dezvăluit poveştile triste ale copiilor părăsiţi de românii plecaţi la muncă peste hotare.

Pe 11 august, se vor anunţa finaliştii la premiile Emmy. Printre ei, există şanse mari să se afle şi Ştirile PRO TV. Pentru ediţia din acest an, s-au ales trei reportaje cutremurătoare din cadrul campaniei ”Tu ştii ce mai face copilul tău?”. Primul dintre ele reprezintă chiar materialul care a deschis această iniţiativă. ”Reportajul prezintă trei copii care trăiesc în comuna Vulturu din judeţul Vrancea şi pe care noi l-am intitulat . De ce? Pentru că ei s-au cumva, rămînînd singuri, fără părinţi. Primul dintre ei, Iulian, a rămas fără tată care, plecat la muncă în Italia ca să strîngă bani pentru a construi o casă, a murit într-un accident de circulaţie. Reuşise să ridice casa, dar mai avea nevoie de bani ca să termine gardul şi uşile garajului. După moartea tatălui, mama a plecat şi ea la muncă în Italia ca să termine casa, iar Iulian a rămas la bunici. Timp de doi ani, puştiul a refuzat să intre în casa nouă, ca un semn de protest. Prietenul lui cel mai bun este un copilaş părăsit de mamă, care a plecat tot la muncă în străinătate, cînd era foarte mic. Nu-şi cunoaşte tatăl şi a fost crescut de bunică. De altfel, îi spune bunicii. Iar cel de-al treilea copil din este Elena, a cărei mamă i-a spus că se duce la primărie şi nu s-a mai întors. A rămas cu tatăl ei, care, la rîndul lui, a hotărît să plece la muncă în Italia pentru că nu se mai descurcau cu banii. Cei trei copii locuiesc pe aceeaşi uliţă şi în fiecare zi trăiesc practic împreună, uniţi cumva de acelaşi destin”, povesteşte Paula Herlo.

Al doilea reportaj aflat în cursa pentru Emmy a fost realizat de Cosmin Stan şi prezintă şase copii din Seleuş, părăsiţi de mamă şi rămaşi acasă cu tatăl aproape orb. Dacă, la început, mama le mai trimitea bani, încet-încet, nu le-a mai dat nici măcar un telefon. Cel mai mic dintre copii a ajuns să-i spună ”mamă” surorii sale de cinci ani sau oricărei femei de pe stradă.

Cel de-a treilea material aflat în semifinala pentru premiul Emmy, semnat tot de Paula, aduce în prim-plan povestea a doi copii din Tulceşti, judeţul Galaţi, orfani de mamă, al căror tată a plecat la muncă în Italia. Acolo, bărbatul a cunoscut o poloneză şi au făcut împreună un copil. Banii cîştigaţi acum sînt destinaţi noii familii, în timp ce micuţii rămaşi în ţară sînt crescuţi de bunică.

Copiii nimănui… cu părinţi!

Campania ”Tu ştii ce mai face copilul tău?” a început anul trecut, pe 1 iunie, şi s-a desfăşurat în trei direcţii: copiii părăsiţi de părinţii plecaţi la muncă peste hotare, sistemul de învăţămînt din România în paralel cu modelele din străinătate şi copiii dispăruţi. ”Revenind la prima direcţie a acestei campanii, există aproape 180.000 de copii în România care au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Sînt foarte mulţi! Fiecare copil dintre aceşti 180.000 trăieşte o traumă.

Din partea părinţilor, am avut parte şi de reacţii de revoltă: . Însă noi nu i-am condamnat pentru că au plecat. De fapt, nu i-am judecat nici o secundă. Am încercat doar să le arătăm ce se întîmplă în lipsa lor. Tatăl copiilor de la Tulceşti, după ce i-a văzut la televizor, a venit în România să-i vadă. Şi noi, Ştirile PRO TV, ne-am întors să aflăm ce mai fac copiii pe care i-am prezentat în reportajele noastre. Pe mama unuia dintre copii, care nici nu mai ştia cum arată cea care i-a dat viaţă, am întîlnit-o într-un parc în Spania. A venit acasă, şi-a văzut copilul, iar acum m-a sunat că vine să-l ia cu ea în Spania, definitiv. În general, motivaţia celor care pleacă la muncă în străinătate este că vor să le asigure un trai mai bun copiilor lor. Însă trebuie să înţeleagă că îşi pot lua copiii cu ei. În momentul în care se aşază în Italia, în Spania sau oriunde altundeva, îşi pot chema copiii la ei. Sau şi mai bine ar fi dacă autorităţile i-ar încuraja să se întoarcă în ţară şi le-ar oferi soluţii reale, asa cum s-a întîmplat în Polonia, de pildă”.

Seria povestirilor Paulei s-a oprit la un alt reportaj în care au fost prezentaţi părinţii unor copii plecaţi de foarte mulţi ani din ţară şi care construiesc deja a patra vilă. Practic, fiecare copil are vila lui. Dar cu ce preţ? Merită oare sacrificiul?. "Pe de altă parte, e adevărat că am întîlnit şi oameni care au plecat trei-patru luni la muncă, apoi s-au întors în România la copii; după o altă perioadă de stat aici, au plecat înapoi şi tot aşa… Copiii acestor părinţi nu sînt atît de traumatizaţi şi nu simt abandonul aşa cum îl trăiesc alţi copii care nu-şi văd părinţii cu anii”, explică reporterul PRO TV.

Ce-ar fi dacă…

Ştirile PRO TV ar intra în finala Emmy? ”Ar fi încă o recunoaştere a valorii noastre. Iar pentru mine personal, ar fi o experienţă extraordinară să trăiesc aşa ceva. Indiferent cine va merge la New York, în cazul în care vom fi nominalizaţi, bucuria va fi aceeaşi”. Pe lîngă Paula Herlo, din echipă mai fac parte Cosmin Stan, operatorul Sergiu Matei, editorul de montaj Marius Ivan şi Alex Livadaru – producător. ”Foarte mulţi colegi de-ai mei însă au pus umărul în această campanie. Fiecare are părticica lui. Carmen Dincă a lucrat şi ea în această campanie, plus colegii din teritoriu”, afirmă Paula. Pe 11 august, echipa Ştirilor PRO TV va afla dacă a fost selectată în finala pentru Emmy.