Stroke 69 ne înseninează ziua cu videoclipul piesei „Sunlight”

Apropo.ro / 26.08.2014, 08:00
Stroke 69 ne înseninează ziua cu videoclipul piesei
Vara este un anotimp cu valori aproape universale: distracţie, aventuri, experienţe noi, dar şi relaxare şi detaşare de grijile cotidiene. Asta ne transmit şi băieţii de la Stroke 69 în piesa Sunlight, o baladă superbă ce merită să fie savurată asemenea unei băuturi reci în toiul unui val de căldură.

Sunlight se bucură de un videoclip regizat de Nagy Szabolcs, care ne conduce pe drumul întunecat al trecutului lui Zsolt, însă pavat cu amintiri luminoase care ne îndrumă paşii.

Stroke 69  a impresionat încă de la lansarea hitului „Beautiful Smile” care a dat tonul distracţiei în cluburile din ţară şi din străinătate.


Zsolt a descris stilul muzical al proiectului Stroke 69 ca fiind o combinaţie ideală de house şi dance, „mai degrabă aş spune că este genul warm-up , acel ceva de care este nevoie la începutul unei petreceri pentru a încinge atmosfera”.

De data aceasta, însă, băieţii ne recomandă un cool down, Sunlight fiind o coloană sonoră perfectă pentru momentele noastre de destindere.