Studiile de master la ID intra in lichidare, nu se mai organizeaza admitere din 2011

De: Dragos Tanase / 11.02.2011, 16:45
Studiile de master la ID intra in lichidare, nu se mai organizeaza admitere din 2011
Studii de master aflate in derulare la forma de invatamant la distanta (ID) intra in lichidare si nu se mai organizeaza admitere incepand cu anul universitar 2011-2012, iar universitatile pot organiza admiterea numai pentru cele acreditate, in urma evaluarii, pana cel tarziu in 1 septembrie 2011.

Prevederile sunt cuprinse in Ordinul Ministerul
Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS)

privind aprobarea unor masuri tranzitorii in sistemul national de
invatamant, publicat, miercuri, in Monitorul Oficial, la cateva ore
dupa intrarea in vigoare a Legii educatiei.

Potrivit Ordinului, structura, organizarea si functionarea
institutiilor de invatamant superior se mentin asa cum au fost
aprobate la inceputul anului universitar 2010-2011, pana la
intrarea in vigoare a noilor carte universitare si aprobarea
structurii universitatilor pe facultati prin hotarare a
Guvernului.

De asemenea, actul normativ mai prevede ca institutiile de
invatamant superior pot organiza admiterea pentru anul universitar
2011-2012 numai la programele de studii universitare de master
acreditate prin ordin al ministrului Educatiei, in urma evaluarii
ARACIS, pana la data organizarii admiterii, dar nu mai tarziu de 1
septembrie 2011.


Noua Lege a educatiei a fost publicata in Monitorul Oficial din 10
ianuarie
. Unele prevederi din Legea educatiei sunt aplicate
incepand de miercuri, 9 februarie, la 30 de zile de la publicarea
in Monitorul Oficial, iar pentru altele actul normativ prevede
intrarea in vigoare la alte date.

Vezi
ce mai prevede Legea Educatiei pentru universitati
, pe www.Mediafax.ro!