SUA: Femeile militar ar putea fi autorizate să participe la lupte

De: Marian Andrei / 24.01.2013, 16:00
SUA: Femeile militar ar putea fi autorizate să participe la lupte
Un oficial de rang înalt din cadrul apărării a declarat, sub acoperirea anonimatului, că azi ar putea fi anunțată decizia renunțării la regula excluderii femeilor militar din lupte, în vigoare din 1994.

La mai puțin de un an după abolirea legii americane care obligă militarii homosexuali să își păstreze secretă orientarea sexuală sub pedeapsa excluderii din armată, ridicarea interdicției de a participa la lupte a femeilor militar constituie o nouă schimbare majoră de concepție.

Decizia secretarului Apărării, Leon Panetta, a fost luată la recomandarea militarului cu cel mai înalt grad din armata americană, generalul Martin Dempsey.

Începând din 1994, cele 204.714 femei din armata americană (în afara celor în rezervă și din garda națională), adică 14,5% din efective, nu erau autorizate să participe la lupte, deși, în fapt, s-au confruntat cu astfel de situații, din 2011 pierzându-și viața 144 de femei (din care 79 în lupte).

Decizia lui Leon Panetta „reflectă realitatea operațiunilor militare din secul XXI„, a declarat senatorul Carl Levin, președintele Comisiei Apărării.

După ridicarea oficială a interdicției, armata va trebui „să își pună în aplicare propriul plan de acțiune pentru implementarea deciziei”, șefii de Stat Major având termen până în ianuarie 2016 pentru a ridica excepții la noua regulă.