Sunrise Avenue, un nou nume pe afisul B`estfest

Apropo.ro / 07.04.2008, 12:59
Sunrise Avenue, un nou nume pe afisul B`estfest
Formatia Sunrise Avenue este cel mai nou nume confirmat la B''estfest 2008! Trupa va concerta in cea de-a treia zi a festivalului, pe 6 iulie.

Trupa finlandeza Sunrise Avenue este cel mai nou nume confirmat pe afisul B’estfest 2008! Trupa va concerta in cea de-a treia zi a festivalului, pe 6 iulie. Sunrise Avenue a luat nastere in Helsinki in 2002, fiind formata in prezent din Samu Haber (voce si chitara), Jukka Backlund (clape), Raul Ruutu (bass) si Sami Osala (tobe).

Dupa nenumarate refuzuri din partea producatorilor, Sunrise Avenue a inregistrat independent primul album, cu ajutorul producatorului Jukka Backlund, care ulterior a devenit si membru al trupei. In vara lui 2005 trupa a semnat cu un label finlandez, pentru ca mai apoi sa fie remarcata de una dintre cele mai puternice case de discuri din industrie.

Primele single-uri – "All Because of You" si "Romeo" au aparut la inceputul lui 2006, iar albumul de debut, "On the Way to Wonderland", a fost lansat in luna mai. Cel de-al treilea single, "Fairytale Gone Bad", a fost lansat in august, devenind in doar cateva luni un megahit in numeroase tari europene. In Romania, “Fairytale Gone Bad” a fost una dintre cele mai difuzate piese ale anului 2007, ajungand chiar si pe prima pozitie in Top 100, si mentinandu-se inca in top la mai bine de 35 de saptamani de la data lansarii. Anul trecut, Sunrise Avenue au fost invitati la festivalurile Rock am Ring, Rock im Park si Nova Rock.

Produs de Emag!c Entertainment, B’estfest 2008 va avea loc in cadrul complexului Romexpo, in zilele de 4, 5, 6, si respectiv 11 iulie B’estfest Aftershock. Line-up-ul festivalului ii va cuprinde pe Cypress Hill, UNKLE si Apollo 440 (4 iulie), Kaiser Chiefs si Manic Street Preachers (5 iulie), Roisin Murphy (Moloko), Nelly Furtado si Sunrise Avenue (6 iulie), si Judas Priest, Primal Fear si Ross The Boss (11 iulie).

Biletele de o zi (4, 5, sau 6 iulie ) au fost deja puse in vanzare. Acestea costa 90 de lei in presale, urmand ca in zilele de festival, la intrare, acestea sa coste 110 lei. Biletele de o zi, abonamentele pentru toate cele 3 zile de B’estfest (240 de lei), precum si biletele pentru B’estfest Aftershock (75 de lei) pot fi achizitionate de pe www.myticket.ro si din reteaua magazinelor Diverta.