Sunt schimbul trei la fabrica de bucurie

Apropo.ro / 24.03.2014, 07:00
Sunt schimbul trei la fabrica de bucurie
În viața de zi cu zi există eroi pe care nu îi cunoaștem, anonimi cu suflet mare care fac lumea mai bună, iar Mihnea este unul dintre ei.

Povestea lui Mihnea este simplă. Are 34 de ani, este necăsătorit și lucrează ca funcționar într-o bancă. Are un program fix, de la 9 la 17, iar colegii nu știu prea multe despre viața lui personală. Mulți îl consideră un singuratic, un om necomunicativ, însă puțini știu că Mihnea devine un fel de zân după orele de program. Mai exact, el are al doilea job, lucrând de noapte la fabrica de bucurie.

A ajuns acolo întâmplător, acum 2 ani. Plecase de la bancă, într-o zi de mai. Afară era înnorat, iar străzile erau anormal de goale. Pe drum, într-un parc (pentru că drumul lui spre casă trecea prin parc), un băiețel de 4-5 anișori plîngea de mama focului. Un copil mai mare îi furase mașinuța teleghidată, iar mama lui nu era prin preajmă. După câteva secunde în care a încercat să oprească plânsul cu sughițuri al copilului, Mihnea îl întrebă dacă îți dorește mașinuța sau orice altă jucărie în loc. Puștiul îi zise că se plictisise de mașinuță, dar ar fi vrut o jucărie nouă. Un pic descumpănit, Mihnea scotoci prin buzunare. Avea un pix mecanic, o agenda și portofelul. Aducându-și aminte de grădiniță, a început să facă o bărcuță din hărtie, așa cum făcea pe vremuri. Dintr-o foaie de agendă, pe genunchi, Mihnea făcu o bărcuță pe care o coloră cu pixul. I-o dădu puștiului și dintr-o dată acesta zâmbi. Din zâmbetul lui apăru soarele, iar parcul se umplu de oameni. Până privi în jur, puștiul dispăru, iar Mihnea găsi pe banca pe care stăstuse puștiul foaia de agendă, intactă, fără îndoituri, pe care stătea scris cu pixul: „Bine ai venit la fabrica de bucurie. Ne vedem mâine la aceeași oră”.

A doua zi, Mihnea trecu prin parc, după ce plecă de la bancă. În parc ploua, iar o bătrână fără umbrelă încerca fără succes să se adăpostească sub un copac. Se apropie de ea și o întrebă dacă poate să o ajute cu ceva. Bătrâna îi spuse că a plecat fără umbrelă de acasă. Mihnea se uită lung la ea, se scotoci în buzunare, își mută agenda, pixul și portofelul din sacou în pantaloni și îi oferi doamnei haina lui. Exact ca în ziua precedentă, ceva se întâmplă. Ploaia se opri, soarele zâmbi discret într-un colț, iar undeva, în depărtare, apăru curcubeul. Mihnea se uita nedumerit și fascinat în jur, iar cînd își întoarse privirea spre bătrânică… ia-o de unde nu-i. Doar haina lui rămăsese pe bancă, semn că totuși nu visase. La rever, o foaie din agenda lui, pe care scria: „Bine ai venit la fabrica de bucurie! Ne vedem mâine la aceeași oră”.

A treia zi, cu exact 5 minute înainte de terminarea programului la bancă, un coleg îl întrebă dacă vrea să meargă la o terasă, împreună cu ceilalți colegi. Mihnea nu era invitat de obicei la aceste mici ieșiri, se obișuise să fie marginalizat. Acum, sufletul lui tresări, bucuros fiind că fusese inclus în planurile colegilor. Zise repede: „da, sigur că vin”, apoi dădu să își ia sacoul. Ordonat ca de obicei, își verifică portofelul, își puse pixul în buzunar, apoi căută agenda lui mică. O găsi într-un colț al biroului și o deschise, din reflex. Văzu o pagină ruptă, zâmbi, apoi puse agenda în buzunarul sacoului. Merse la colegii care îl așteptau gata de distracție și le spuse: „vă mulțumesc pentru invitație, dar nu vă pot însoți”, apoi plecă spre parc, curios de ceea ce urma să i se întâmple în acea zi.

Ajunse în parc, dar locul era animat, plin de mămici cu copii, de bunici care își plimbau agale bătrânețea. Unii hrăneau porumbeii, totul era aproape idilic. Se plimbă nedumerit, așteptând să apară cineva trist, cineva cu o problemă, cât de mică. Stătu în parc până târziu, se înserase, când hotărî să plece spre casă. Atunci, chiar în clipa aceea, văzu unul dintre colegii săi cum făcea fluturi din hârtie, pe care apoi îi arunca în aer, zburând, spre bucuria unei fetițe de 3-4 anișori. Mihnea se apropie de el, și îl bătu pe umăr: „Hei, George, ce faci? Nu te-ai dus la bere cu ceilalți colegi?”. George, surprins, încercă o explicație, numai că Mihnea văzuse tot. Văzuse bucuria fetiței, văzuse fluturi de hărtie care zburau vesel în jurul lor, așa că îl lua deoparte și îi spuse: „Mihnea, să nu te superi, dar nu ești singurul care mai are un alt job. Astăzi e rîndul meu să bucur lumea. Sunt schimbul trei la fabrica de bucurie”.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea sa!