„Superbad”, pentru super-adolescenti

Daca ar fi sa alcatuim un fel de tabela de punctaj, ar trebui sa recunoastem ca Superbad marcheaza la toate capitolele, incepand cu succesul in box office-ul nord american si continuand la rubricile poveste, personaje, scenariu si umor.

Desi nu neaparat un superlativ absolut, fiind vorba in definitiv de o comedie pentru si despre adolescenti, supriza acestui film se dezvaluie inca de la primele replici, de cateva ori mai inteligente si spirituale decat in orice alta productie care implica liceeni, mult alcool si buletine false.

Povestea, culeasa din acelasi cos fara fund al istorioarelor cu adolescenti ramane oarecum pe ultimul loc pe masura ce urmaresti filmul: Seth si Evan, doi prieteni foarte buni, se vad obligati sa se desparta dupa terminarea liceului. Evan a fost acceptat la Dartmouth in timp ce prietenul sau, preocupat mai mult sa-si piarda virginitatea, va urma cursurile unei facultati mai putin prestigioase. In acest context care le influenteaza si afecteaza relatia, cei doi pornesc intr-o aventura usor inspaimantatoare, palpitanta si memorabila pentru a face rost de alcool si implicit a cuceri fetele la care viseaza. Acestea fiind spuse, ne scuturam de cliseele care par sa obsedeze orice “teenager” – pierderea virginitatii, umilinta suportata in fata baietilor mai populari si mai supli, s.a.m.d. – umbrind putin ceea ce putea fi o comedie geniala, ne facem comozi si ne bucuram putin ca nu mai avem 18 ani. Iar reprezentantele sexului feminin ii pot multumi Demiurgului pentru privilegiul de a fi ceea ce sunt.

Cel mai mare deliciu al filmului il constituie personajele: Seth – adolescentul nu tocmai atragator, cel putin “grasut”, istet, guraliv, haios si disperat sa-i capteze atentia colegei de clasa, Evan, pustiul slabanog si uratel, sensibil, inteligent si preocupat de viitorul sau si Fogell, arhetipul „tocilarului” cu tunsoare nereusita, dioptrii si ego imens. Aventurile care ii iau pe cei trei prin surpindere sunt mai putin relevante si comicul de situatie nu se ridica foarte mult deasupra altor comedii de gen insa faptul ca cele doua personaje au fost inspirate dintr-un avant creativ al scenaristilor Seth Rogen si Evan Goldberg pe cand acestia aveau 13 ani transpira din fiecare cadru. Astfel ca unul dintre cele mai mari merite ale acestui film este senzatia de realism, de poveste „pe bune”, de adolescenti cu trairi „firesti” care nu pot fi altcumva decat amuzante, cel putin privite din afara.

Cel mai mare merit insa este faptul ca dintre toate filmele verii, aceasta comedie tarzie te lasa, asa cum am spus mai devreme, fie multumind Creatorului pentru calitatea de „mademoiselle” fie aducandu-ti aminte de cum era cand iti placea de colega de banca si, pe langa temele la matematica pubertatea cu tot ce inseamna ea ti-era cea mai mare problema.

Trei pusti care se vor “superbad” si o comedie fara mari pretenii care ajunge, surprinzator, sa fie “supergood”.