System Plus, distribuitor Dell și Hewlett Packard în România, are ca obiectiv pentru acest an creșterea cu 17% a cifrei de afaceri consolidata, la 34 milioane de dolari, a declarat, vineri, Ion Maican, directorul general al companiei.
„Estimam ca aproape un sfert din venituri, respectiv 7,9 milioane de dolari, vor fi obținute din vînzarile de echipamente Dell, mai mari cu 21% fața de anul trecut”, a adaugat Maican.
În 2003, cifra de afaceri a companiei s-a dublat, ajungînd la 29 de milioane de dolari. Pe lînga parteneriatele cu cei doi mari producatori de calculatoare, care include și un centru service pentru HP și Dell, System Plus dezvolta programe informatice complexe.
De asemenea, firma este partener al companiei Microsoft (Microsoft Certified Partner) și al producatorului de soluții software Computer Associates.
Directorul filialei Dell în România, Dragoș Mateescu, s-a aratat și el optimist în legatura cu evoluția vînzarilor, anticipînd ca încasarile se vor dubla în acest an.
„Ne-am concentrat pe segmentul firmelor mici și mijlocii private, dar avem clienți importanți și în sectorul financiar bancar și de asigurari. Prezența noastra pe sectorul guvernamental este deocamdata destul de slaba”, a spus Mateescu.
Mediafax Business/ IT