Tabletele „omoara” WiFi-ul din hoteluri

De: Marian Andrei / 05.01.2012, 12:54
Tabletele
Desi titlul pare exagerat, numarul mare de tablete comercializate in ultima perioada face ca serviciile WiFi ale hotelurilor sa fie din ce in ce mai greu de accesat iar in unele momente, chiar sa fie indisponibile.

Spre deosebire de traficul de internet consumat de un smartphone, cel al unei tablete poate fi de patru ori mai mare. Acest lucru este datorat caracteristicilor hardware si rezolutiei ecranului. O configuratie medie a unui smartphone include un procesor la 1 Ghz iar informatia este afisata la o rezolutie de 640 x 400 (sau 800 x 480) pixeli, in timp ce in cazul unui iPad2 vorbim despre un procesor dual core la 1 GHZ si o rezolutie de de 1024 x 768 sau 1280 x 800 pixeli.

Un alt factor care influenteaza cresterea traficului de internet este expansiunea fara precedent a retelelor sociale. Toti avem prieteni care, de multe ori, primul lucru pe care il fac atunci cand intra intr-o cafenea sau alt loc public in care au la dipozitie internet gratuit, se grabesc sa isi actualizeze statusul pe Twitter sau Facebook.

Mai mult, ceea ce nu stie multa lume, este faptul ca, odata conectat la internet, aplicatiile dispozitivului – fie el smartphone sau tableta – (mesagerie, localizare, setarea datei si a orei, etc) incearca sa se actualizeze in background, ceea ce provoaca incarcarea suplimentara a retelei.

David W. Bahn, directorul executiv al providerului de internet iBAHN, crede ca modalitatea de distribuire a internetului „free” trebuie regandita, in conditiile in care cererea acestui serviciu a crescut foarte mult in ultimul an si jumatate. El spune ca fiecare dintre cei care ofera astfel de servicii va decide modalitatea de a-si eficientiza reteaua si averizeaza ca nu va trebui sa ne miram cand, intr-o zi, nu vom mai putea accesa, de exmplu, video-urile online de la un hotspot gratuit.