Târgul de Valentine’s Day – locul de întâlnire al îndrăgostiţilor

De: Mioara Tronaru / 06.02.2012, 12:21
Târgul de Valentine’s Day – locul de întâlnire al îndrăgostiţilor
Din 9 februarie, la Galeria Dalles, are loc Târgul de Valentine’s Day. Timp de şase zile, aici vor putea fi găsite cadouri dintre cele mai romantice, inedite sau nonconformiste.

Fiind luna iubirii, bijuteriile stau la loc de cinste în galeria cadourilor întotdeauna primite cu braţele deschise de doamne şi domnişoare. Bijuterile din argint, pietrele semipreţioase, din Thailanda, India, Peru sau Maroc, creaţiile hand made ale artiştilor plastici, măştile veneţiene, parfumurile sau cosmeticele pot reprezenta cadoul perfect pentru această zi.
Pentru Valentine’s Day, dulciurile fine siciliene din pastă de migdale sau cele personalizate din marţipan sau pastiaj, dar şi delicioasa patiserie grecească vor îndulci şi mai mult gustul dragostei, iar dacă sunt savurate alături de un vin sau o şampanie fină, momentele în doi vor fi o amintire de neuitat.
Dacă doriţi să vă surprindeţi partenerul cu un cadou elegant, vă sugerăm să vizitaţi expoziţia cu vânzare de ceasuri de mână sau de perete, produse în Franţa sau Germania. Intrarea este liberă.
Pentru mai multe detalii accesează: http://www.dallesrevolution.ro/ sau pagina de Facebook Galeria Dalles.