„Te cunosc de undeva“ revine! Cine e primul concurent?

Apropo.ro / 04.07.2018, 13:06
„Te cunosc de undeva“ revine! Cine e primul concurent?
Te cunosc de undeva, show-ul transformărilor de la Antena 1, revine curând pe micile ecrane cu al 13-lea sezon.

Dacă până acum sezonul cu numărul 13 al show-ului „Te cunosc de undeva“ era sub semnul întrebării, lucrurile s-au clarificat. Astfel, surse din interiorul postului au confirmat pentru click.ro că producătorii au început să caute concurenţi pentru un nou sezon, aşa că preselecţiile sunt în toi.

Mai mult, primul concurent ales pentru show-ul Antenei 1 ar fi actorul Romică Ţociu.  Componenţa juriului va rămâne neschimbată: Andreea Bălan, Ozana Barabancea, Aurelian Temişan şi actorul Andrei Aradits.

Cântăreţul Alin Pascal, în vârstă de 36 de ani, a fost desemnat marele câştigător al celui de-al 12-lea sezon „Te cunosc de undeva“, cu o transformare spectaculoasă în duhul lămpii din musicalul „Aladdin“. Premiul în valoare de 15.000 de euro câştigat de artist a fost donat unui caz umanitar.