Teama de a cere o mărire de salariu

Apropo.ro / 18.10.2012, 11:30
Teama de a cere o mărire de salariu
Există angajați din România care cred că primesc de la angajator mai puțini bani decât merită și se tem să vorbească despre asta cu șefii lor.

Angajații din România se tem să le ceară șefilor măriri de salarii și cred, de cele mai multe ori, că ar câștiga mai puțin decât merită, conform unui sondaj realizat de către reprezentanții BestJobs.

Astfel, circa 22% dintre persoanele intervievate în cadrul sondajului, desfășurat în perioada 11-17 octombrie, susțin că nu au cerut în ultimele șase luni o mărire de salariu și că se tem să poarte o discuție în acest sens cu șefii lor.

Mulți dintre angajații intervievați spun că salariul pe care îl obțin este prea mic pentru a-i motiva să lucreze mai eficient.

De asemenea, 43% dintre respondenți sunt de părere că obțin salarii mici în comparație cu efortul pe care îl depun la locul de muncă.

Citește mai multe detalii despre teama de a cere o mărire de salariu, pe Gândul.info