Teatru de umbre şi clovni, percuţie şi dans bollywoodian la “Next Star”

De: Cristiana Trifu / 10.08.2018, 11:00
Teatru de umbre şi clovni, percuţie şi dans bollywoodian la “Next Star”
Percuţie şi umor, teatru de umbre şi muzică, dans sportiv şi contemporan, dar şi dans bollywoodian, înot sincron şi un număr cu clovni, sâmbătă, 11 august, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie “Next Star”, prezentată de Dan Negru, la Antena 1

Copiii talentaţi ai românilor din toată ţara, dar şi copii care locuiesc alături de părinţii lor în străinătate vor încerca să-i impresioneze pe juraţii Lidia Buble, Pepe şi Dorian Popa în cea de-a noua ediţie a actualului sezon al show-ului. Micii artişti şi sportivi vor fi susţinuţi în culise de Şerban Copoţ, care va avea grijă şi de această dată ca nici unul dintre ei să nu se lase copleşit de emoţiile inerente unui asemenea concurs.

Printre aceştia, Alexandra (12 ani), o fetiţă care locuieşte la Londra, alături de părinţii ei. Alexandra a câştigat recent un concurs în care a interpretat muzică rock şi vine la “Next Star” să-i uimească pe juraţi cu vocea ei.
În aceeaşi ediţie va urca pe scenă şi o familie… muzicală, familia Dinu. Sofia (4 ani) şi Anne Marie (8 ani), din Săftica, vor cânta alături de mama, Andra, respectiv bunica, Maria, celebra piesă “Mamma Mia” a celor de la ABBA.  Cum vor aprecia juraţii prestaţia lor, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă seara.

Un număr spectaculos la tobe va fi susţinut de Nicholas (10 ani), din Bucureşti. Copilul este pasionat de acest instrument şi are acasă beţe pe care le-a primit în dar de la toboşari celebri precum Edi Petroşel, de la Holograf, Tavi Pilan de la Cargo, Andrei Cebotari de la Zdob şi Zdub sau Pupe de la Viţa de Vie. Dacă va reuşi să-i impresioneze pe juraţi, telespectatorii vor afla sâmbătă, de la ora 20.00.
Tot atunci, “Next Star” va prezenta, în afara concursului, un copil-erou. Se numeşte Emanuel, are doar şapte ani şi vine din localitatea Vutcani, judeţul Vaslui. Acum doi ani, când le-a luat foc casa, Emanuel şi-a salvat de la moarte surorile, Amalia, care pe atunci avea doar trei luni de zile, şi Ioana, de doar un an şi jumătate. Cei trei copii erau în grija bunicilor, căci părinţii le plecaseră la muncă, în Spania. În ziua tragediei, micuţii erau singuri acasă şi dormeau. Bunica plecase să ia lapte, iar bunicul lucra în vecini. Impresionanta poveste a lui Emanuel o veţi afla chiar de la el, sâmbăta aceasta.
Cine va fi câştigătorul celei de-a noua ediţii a actualului sezon, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 11 august, de la ora 20.00, numai la “Next Star”, show-ul prezentat de Dan Negru.

Tags: