OnLineMedia, membru al grupului CG&GC, isi marcheaza intrarea pe piata distributiei de terminale mobile prin lansarea unui nou brand: BenQ.
OnLineMedia este membru al grupului din 2001, alaturi de CG&GC Intelligent Technology SA si CG&GC Leasing infiintat la sfarsitul anului 2003. Grupul CG&GC are o experienta vasta in domeniul telefoniei mobile, fiind prezent din anul 1997 in rindul distribuitorilor de servicii si terminale GSM, participand activ la dezvoltarea fenomenului in Romania.
OnLineMedia are ca obiectiv atingerea unei cote de piata de 2% cu terminalele BenQ, iar cifra de afaceri proiectata pe anul 2005 este de 3.5 Milioane Euro.
In vederea construirii unei relatii reciproc avantajoase pe termen lung, OnLineMedia va elabora strategii de promovare si programe de sustinere pentru actualii si viitorii parteneri.
In trimestrul III al anului 2004, cele 3 terminale BenQ disponibile prin OnLineMedia sunt : M555; S660C si S670C.
In trimestrul IV vor mai fi disponibile pe piata romaneasca inca 2 modele: M300 si S820C.
Modelul M555 dispune de display color cu 4096 culori, sunete polifonice, jocuri cu muzica ce poate fi personalizata in functie de preferintele utilizatorului, 6 grupuri de apelanti pentru identificare, 9 taste configurabile pentru acces rapid, 30 de inregistrari pentru apeluri pierdute, primite si numere formate.
S660C si S670C sunt doua terminale cu un design extrem de modern, sport, cu suprafete lucioase, clapeta si ecrane externe OLED. Atat luminozitatea cat si contrastul ecranului interior, ambele de o calitate deosebita, pot fi ajustate dupa preferintele utilizatorului. Ecranul principal are 65536 de culori si o rezolutie de 128×128 pixeli. Având la dispozitie 5 optiuni de afisare a meniurilor, utilizatorul îsi poate selecta tema preferata. Sistemul de blocare a ecranului ofera posibilitatea de securizare facila a informatiilor confidentiale.
Modelul BenQ S670C include o camera foto cu rezolutie VGA si patru moduri diferite de iluminare: normala, în încaperi, în aer liber si pe timp de noapte. Dupa realizarea fotografiilor, utilizatorii pot folosi aplicatia 3D Face Morph, cu ajutorul careia – direct de pe telefon – se pot modifica expresiile fetelor prin utilizarea a 12 efecte morfice cu 5 seturi de focalizare.
Service-ul in garantie si postgarantie va fi asigurat de catre OnLineMedia. Pentru a veni in intampinarea clientilor si a retelei de distributie, au fost infiintate 14 centre intermediare de service cu acoperire nationala.
Punctele forte ale celor doua companii sunt increderea in inovatie si dorinta de a construi parteneriate puternice cu toate firmele implicate in domeniul telefoniei mobile din Romania.
Despre BenQ
BenQ Group este o corporatie internationala, cu o cifra de afaceri anuala de peste 5,4 miliarde USD, fabricand si distribuind produse din gama: comunicatii, tehnologia afisarilor vizuale, a imaginilor si mediilor digitale. Compania are 14.772 de angajati in intreaga lume, intr-o puternica retea de vanzari si marketing ce strabate zona Asia-Pacific, Europa si cele doua Americi. BenQ are in prezent peste 2000 de specialisti in cercetare si dezvoltare in lumea intreaga si cheltuieste 4% din veniturile sale in cercetare si dezvoltare. BenQ a lansat pana in prezent 1.567 de patente internationale.
Despre OnLineMedia
OnLineMedia, membra a grupului CG&GC de peste 3 ani, beneficiaza de traditia si reputatia castigata in cei 13 ani de prezenta pe piata romaneasca a acestuia. Strategia de dezvoltare a OnLineMedia se va axa in principal pe urmarirea a doua directii majore: distributia celor mai noi si mai performante tehnologii aparute in industra comunicatiilor mobile si stabilirea unor parteneriate cu companiile prezente pe piata telefoniei mobile.
Sursa: CG&GC, preluat de SmartNews.