Telefonul copilului – serviciu unic european din 2008

Apropo.ro / 03.12.2007, 15:19
Telefonul copilului - serviciu unic european din 2008
Comisia Europeana a rezervat oficial numarul unic la nivel european 116111 pentru "telefonul copilului".

Numarul unic la nivel european, la care copiii vor putea suna de oriunde pentru a cere ajutor, a fost rezervat oficial de Comisia Europeana, iar in prima parte a anului 2008, institutiile pentru reglementarea in comunicatii, din fiecare stat membru, vor atribui acest numar la nivel national.

Comisia Europeana a rezervat oficial numarul unic la nivel european 116111 pentru "telefonul copilului", la sfarsitul lunii octombrie, ca o prioritate in cadrul proiectului "Catre o strategie europeana cu privire la drepturile copilului".

Rezervarea numarului unic a fost solicitata Uniunii Europene, din 2006, de Child Helpline International, intrucat serviciile "telefonului copilului" din toata lumea inregistreaza anual peste zece milioane de apeluri.

Acest serviciu unic la nivel european va da posibilitatea fiecarui copil sa sune, din orice stat membru, pentru a cere ajutor in cazul in care drepturile sale sunt incalcate. Indiferent de tara din care suna minorul, apelul va fi preluat de catre specialistii din tara din care acesta provine.

Pentru implementarea noului numar pentru "telefonul copilului", in Romania, Asociatia Telefonul Copilului a depus deja documentatia necesara la Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei, urmand ca aceasta sa decida fata de atribuirea numarului.